Două discursuri şi o singură funcţie : moralitate şi putere. Mihai Soare – preşedintele ales al tinerilor democraţi-liberali doljeni

0
466

Ieri, la Teatrul Liric “Elena Teodorini” din Craiova s-a desfăşurat Consiliul de Coordonare Judeţean al Organizaţiei de Tineret a PDL Dolj.  Pe Ordinea de zi au fost inserate trei puncte, dar bineînţeles, că cel mai important a fost alegerea membrilor Biroului Permanent Judeţean Dolj al Organizaţiei de Tineret. Astfel, Ştefan Stoica, actualmente, secretarul general al PDL Dolj a predat ştafeta mai tânărului său coleg, Mihai Soare, care  l-a avut contra-candidat pe consilierul local, Doru Marinescu. La deschiderea lucrărilor, Ştefan Stoica a dat citire Raportului activităţii Biroului Permanent Judeţean Dolj al Organizaţiei de Tineret, rezultând faptul că în cadrul acestei formaţiuni au fost promovaţi foarte mulţi tineri în funcţii de conducere. Două discursuri diferite – câştigătorul ne-a vorbit de putere, iar tânărul reprezentant al municipalităţii, de ceva rar întâlnit la clasa politică, adică, de moralitate.  „PDL înseamnă partidul democrat-liberal şi eu aş mai completa cu ceva, democrat-liberal şi moral. Trebuie să fim morali, să gândim moral şi să acţionăm moral. Avem legi în ţară, dar eu cred că mai există şi legile morale. La acestea trebuie să ne raportăm… noi politicienii. De aceea eu vă zic să votaţi cum credeţi de cuvinţă şi să nu vă lăsaţi influenţaţi de nimeni…” a spus Doru Marinescu, consilier local.

Se pare că discursul său nu a fost pe placul tinerilor democraţi-liberali, motiv pentru care Doru Marinescu, fiul directorului OJPC, Gheorghe Marinescu a fost votat doar de 69 de alegători, în timp ce contra-candidatul său, Mihai Soare, directorul executiv al CAS Dolj, de 151. Aşa cum precizam, acesta din urmă şi-a creionat un discurs mai inspirat bazat pe putere, aplaudat de tinerii democraţi-liberali. Cu puterea…de muncă stă bine, dacă ne uităm la numărul celor care l-au votat, cu emoţiile stă mai prost sau eu ştiu ce…. „Vreau să mă prezint. Numele meu este Mihai Soare şi sunt directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Dolj. Această funcţie îmi dă foarte multă putere….vreau să spun putere de muncă” a spus Mihai Soare, fără să-şi ia vreo secundă ochii de pe foaia cu discursul.

Laurenţiu Bobeică – un tânăr de perspectivă

Organizaţia de tineret şi-a mai completat organigrama cu doi prim-vicepreşedinţi, zece vicepreşedinţi, un secretar general şi un reprezentant al comisiei de etică, în persoana lui Mihaela Simona Mihalache. Răzvan Claudiu Ştefan şi Laurenţiu Bobeică au fost aleşi în funcţiile de prim-vicepreşedinţi, iar secretarul general al OT PDL Dolj va fi de acum înainte – Adrian Traşcă. Laurenţiu Bobeică este un tânăr politician cu mult bun simţ, dar şi cu perspective în viaţa politică…într-adevăr morală. „Am participat la conceperea acestui proiect, am remarcat spiritul de echipă, initiaţiva, ideile foarte bune şi constructive, calităţi ce ne vor ajuta să creem cea mai bună echipă. Observaţi nu folosesc cuvântul organizaţie, ci echipă…” a spus Laurenţiu Bobeică.

“Tinerii – forţa dreptei

Cu aceeaşi ocazie a fost lansată şi moţiunea “Tinerii – forţa dreptei”, a candidatului la preşedinţia OTPDL, Răzvan Mustea Şerban. Acesta a spus că scandalurile mediatice în care au fost implicaţi lideri ai OTPDL au afectat într-o mare măsură imaginea organizaţiei atât în interiorul partidului, cât şi în afara acestuia, provocând o demotivare la nivelul membrilor organizaţiei. „Lipsa unui leadership clar definit, precum şi scăderea în sondaje a partidului, ca urmare a guvernării pe timp de criză, au dus la o stare de „amorţire” a organizaţiei, materializată printr-o lipsă de activitate şi reacţie ăe scena politică. Iniţierea demersului de redinamizare a PDL în vederea alegerilor locale din 2012, reprezintă un moment oportun pentru „schimbarea la faţă” atât de necesară OTPDL” a precizat Răzvan Mustea Şerban.

 

Sfaturile europarlamentarului Marian Jean Marinescu :

Invitat de onoare, europarlamentarul Marian Jean Marinescu, de la care tinerii ar avea ce să înveţe, a precizat că îl felicită pe Mihai Soare, care a fost ales prin vot liber de către tinerii democraţi liberali doljeni, dar îi sugerează acestuia să se implice într-un mod constructiv în activitatea de partid şi să facă pe cât posibil o politică europeană în rândul tinerilor.