Criza a trecut doar pentru Boc, nu şi pentru români

0
431

La sfârşitul lunii care tocmai a trecut guvernanţii au anunţat faptul că România a ieşit oficial din recesiune. Totodată premierul Emil Boc a afirmat că obiectivele principale al Guvernului pentru anul 2011 sunt ieşirea din recesiune şi creşterea economică cu cel puţin 1,5–2%. „Obiectivul central al Guvernului este de a maximiza, prin toate eforturile pe care le face, şansele îndeplinirii unui asemenea obiectiv, pentru ceea ce înseamnă nivelul de trai şi viaţa cetăţeanului român. Pentru că ieşirea din recesiune înseamnă, dincolo de impactul psihologic asupra fiecăruia dintre noi, şi un plus de prosperitate pentru fiecare român. Măsurile dure pe care am fost obligaţi să le luăm încep, încetul cu încetul, să-şi arate roadele, eficienţa. Putem spera că România nu va mai avea în viitor pericolul colapsului economic, aşa cum, din nefericire, l-a avut la sfârşitul anului 2008 ca urmare a politicilor iresponsabile adoptate, conjugate cu efectele crizei economice”, a declarat premierul Emil Boc în timpul unei şedinţe de Guvern.

În ultima zi a lunii martie, cea care ar fi fost oficial, ultima zi de recesiune, tot Boc a fost cel care a a apărut în faţa presei, dar de data aceasta pentru a combate teoria potrivit căreia efectele ieşirii din recesiune ar trebui să fie simţite imediat, declarând că “aceste efecte nu pot apărea peste noapte, ci reprezintă doar un semnal psihologic că economia evoluează pozitiv, iar Guvernul nu a susţinut niciodată ca din primăvara acestui an va curge lapte şi miere”.

ion Prioteasa

“Naţiunea geme!”

În opinia reprezentanţilor opoziţiei, nu numai că România nu a ieşit din recesiune, dar aceştia spun că măsurile luate de Guvernul Boc au fost considerate la nivelul întregii Uniuni Europene ca cele mai dure măsuri luate, iar din punct de vedere al relansării economice au fost notate cu nota doi. Preşedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa, e de părere că Emil Boc trebuie să “mai coboare din turnul său de fildeş” pentru a vedea şi ce s-a întâmplat cu oamenii de rând, care “au fost aduşi în situaţii catastrofale”. “Cred că domnul Boc ar trebui să mai coboare din turnul său de fildeş şi să-l întrebe omul de rând dacă a simţit ceva nou, cu atât mai mult cu cât aşa cum ştim, începând cu fiecare lună de acum se va plăti dobânda de câte un miliard de euro iar din vară se vor plăti chiar 2,5 miliarde de euro. Nu ne mai mirăm atunci când vedem că Institutul de Statistică al României ne prezintă faptul că au mai rămas în slujbă doar patru milioane de români. Dacă ţinem cont că în 1989 intrau opt milioane de români care aveau servici, de data aceasta spunem că lucrează pentru ţară şi pentru naţiune patru milioane de români. Este clar că în afară de aceştia care sunt înregistraţi şi au carte de muncă, există o anumită categorie care lucrează la negru dar şi ei lucrează datorită faptului că angajatorii au fost constrânşi să folosească aceste metode şi că legislaţia care trebuia îndeplinită nu a fost pusă la punct. FMI începe să devină trompeta Guvernului şi ne anunţă şi ei că ne apropiem de ieşirea din recesiune, dar măsurile care au fost luate de Guvernul Boc au fost considerate la nivelul întregii Uniuni Europene ca cele mai dure măsuri luate. Din punct de vedere al relansării economice au fost notate cu nota 2, indulgent cred eu, pentru că meritau chiar nota 1 sau 0. Ceea ce s-a întâmplat în România în care mase întregi de oameni au fost aduşi în situaţii catastrofale, şi probabil că în afară de PDL şi de Guvernul României, toată lumea observă greutăţile prin care trece ţara şi că de fapt naţiunea geme, numai ei nu văd acest lucru”, a declarat Ion Prioteasa.

Mario Ovidiu Oprea

“S-a pornit cu stângul şi nu am avut nişte măsuri anticriză”

Nici senatorul liberal, Mario Oprea, nu e de acord cu măsurile “anticriză” luate de Guvern, fiind de părere că s-a pornit cu stângul în lupta împotriva crizei economice, efectele fiind văzute astăzi, când românii “cumpără mărfuri din ce în ce mai ieftine şi mai puţine” “I s-a spus premierului că nu am ieşit din recesiune, iar eu am să-i spun în mod serios că nu am ieşit din recesiune. Mai ales pentru faptul că s-a pornit cu stângul şi nu am avut nişte măsuri anticriză, o criză anunţată de care se ştia şi de care se vorbea, 7-8 % la sută creştere economică în 2008, ajungându-se la -3% în 2010. În ceea ce priveşte mediul de afaceri, 440.000 de firme au dispărut de pe piaţă şi 230.000 de români şi-au pierdut locul de muncă. Inflaţia a ajuns la 8% iar salariile românilor au crescut cu doar 7 lei. Guvernul a luat un împrumut de la FMI, CE şi BM şi a tăiat salariile bugetarilor cu 25% în 2010, iar acum, în 2011 le-a majorat cu doar 15%, de asemenea, TVA-ul a fost majorat cu 24%. Tot Guvernul a majorat pensiile cu 5% în 2009, dar în 2010 le-a luat din bani vârstnicilor prin contribuţiile la sănătate. Astăzi, numărul celor care se declară afectaţi aproape s-a dublat din februarie 2009 până în februarie 2011 de la 28% la 56%. Principalele efecte se pot observa şi din puterea de cumpărare a românilor care cumpără mărfuri din ce în ce mai ieftine şi mai puţine”, a explicat liberalul.

 

“Mă întreb dacă pe guvernarea Boc nu era mai bine să stăm în criză”

Ionuţ Stroe

<<Totuşi apar primele semne ale ieşirii din criză. Mărirea preţului la energia electrică e un semn mai bun. Faptul că ne vom permite energie mai scumpă cu 4% e într-adevăr un element “pozitiv”, iar preconizata creştere a preţului la gaze cu 40 % nu ne va ocoli în acest an. Cu siguranţă la toamnă vom avea de “beneficiat” fiecare dintre noi în urma eliminării subvenţiei la căldură. Stau şi mă întreb dacă pe guvernarea Boc nu era mai bine să stăm în criză decât să ieşim din criză. Afirmaţiile lui Franks mă surprind foarte mult. Nu ştiu de ce şi dânsul începe uşor uşor să îşi transforme discursul într-unul electoral pentru că până acum a fost destul de serios>>, a opinat Ionuţ Stroe, deputat PNL.