Şoferi băuţi la volan, depistaţi de poliţiştii craioveni de la “Rutieră”

0
2

Ieri , poliţiştii Biroului Rutier Craiova au depistat, în cadrul unei acţiuni ample, doi conducători auto care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Unul dintre ei, care nu mai avea dreptul de a conduce autovehicule, s-a sustras recoltării de probe biologice.

În cursul zilei de ieri, 03 martie, ora 12:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat, de 36 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul “1 Mai, din Craiova”, având o concentrație de 1,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. “Ulterior, bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule anulat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În aceeaşi zi, dar în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat , pe strada “Henry Coandă”, din Craiova, un bărbat de 69 de ani, din localitate, având o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale. “Cel în cauză a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Mostrele prelevate vor fi înaintate la IML (Institutul de Medicină Legală), urmând ca în funcție de rezultat să fie dispuse măsuri legale”, a mai spus Mihaela Sadoveanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *