Premier League: O glumă a lui Ten Hag

0
175

Chiar dacă a condus (1-0) prin golul fabulos realizat de Marcus Rashford, în debutul partidei (min. 8), Manchester United n-a avut nicio şansă în derby-ul local cu concitadina sa Manchester City, pe Etihad (55.097 spectatori) care s-a şi impus (3-1) în urma unei prestaţii excelente. Portarul camerunez Andre Onana a avut mai multe intervenţii superbe, limitând proporţiile scorului. Presiunea oamenilor lui Pep Guardiola a fost infernală în multe momente ale partidei, încât „surpriza” a fost că Manchester United a rezistat până în min. 56, când Phil Foden a egalat. În rest, Phil Foden (min. 80) şi Erling Haaland (min. 90+1) ajuns la al 18-lea gol în campionat, au făcut… 3-1, fără drept de apel. Metronomul echipei lui Guardiola a fost Rodri cu 100 de pase reuşite, din 111, şi 8 recuperări. Bruno Fernandez, Casemiro, ca să nu mai vorbim de Antony şi Sophian Amrabat, intraţi pe parcurs, au fost în afara jocului, mijlocaşul marocan (doar 2 pase reuşite din 3, în 15 min. de joc) s-a aflat la originea golului 3 al gazdelor. După meci Ten Hag a declarat că „am fost aproape de a câştiga”. După fizionomia partidei Manchester United a fost aproape de un naufragiu crud. În proxima etapă de campionat este programat marele derby al Premier League: Liverpool – Manchester City, adică locul 1 şi locul 2.