Premier League: Leicester şi Manchester United la relanti

0
567

Nici Manchester United (0-0 cu Crystal Palace) nici Leicester (1-1 cu Burnley), ambele pretendente la locul 2 în clasamentul Premier League nu au reuşit să se desprindă de plutonul urmăritor. Manchester United pentru a 6-a oară n-a putut trece de Crystal Palace, aceasta din urmă învingătoare în partida tur, şi duminică întâlneşte pe Manchester City. Leicester, lipsită de jucători importanţi (Johnny Evens, Wesley Fofana, James Maddison, Harvey Barney) s-a văzut salvată de portarul Schmeichel. Astă-seară se dispută o partidă cu miză sporită: Liverpool – Chelsea (22.15). Într-o altă partidă disputată aseară, Sheffield a obţinut a treia victorie de la începutul sezonului trecând de Aston Villa (1-0). Clubul din Birmingham (39 pct) a ratat o frumoasă ocazie de a se apropia de vagonul european.