DECIZIE ISTORICĂ A CURȚII CONSTITUȚIONALE

1
561

O decizie istorica a CCR a trecut pe langa urechile noastre ca orice alt fapt banal de care ne sunt pline zilele. M-as fi asteptat ca, insusi Presedintele tarii, „ocrotitorul drepturilor fundamentale ale aromanilor” sau chiar primul ministru (desi, martusisesc ca, in privinta acestuia, asteparile erau mici) sa reactioneze dupa aceasta decizie.

Nu m-am asteptat la Ministrul Jusitiei pentru ca nu stiu cine este.

De asemenea posturile TV, in loc sa fie implicate in lupta politica ai carei varfuri de lance sunt, ma asteptam sa aduca la cunostinta cetatenilor privitori aceasta decizie.

Din pacate nu a fost asa. Ca si in cazul altor lucruui importante, dam din umeri si mergem mai departe, amintinind de o superficiliatate care ne trimite cu gandul la expresia celebra folosita de Marin Preda in romanul sau Delirul.

De ce este asa de importanta aceasta decizie a CCR? Cred ca din cel putin doua motive. Primul ar fi acela ca, dupa ce a respins exceptia ridicata de diversi participanti la actul de jusititie (cu precadere avocati), pronuntand in acest sens decizii care confirmau practica Curtii, iata ca aceasta revine si schimba prcatica, declarand neconstitutional un text din codul de procedura penala al Romaniei care insituia regula potrivit careia impotriva oricarui cetatean puteausa fie luate masuri preventive in timpul cercetarii si urmaririi penale, fara teama ca, in ipoteza in care dosarul ar fifost solutionat prin clasare sau achitare, acesta s-ar fi putut intorcae cu actiune in regres pentru a obtine despagubiri de la statul roman.

In al doilea rand cred ca decizia este importanta pentru ca ea reprezinta o schimbare a practicii Curtii care respinsese aceeasi exceptie ridicata in alte dosare, ceeace dovedeste, din pacate, ca judecatorii CCR  nu stapanesc adevarul absolut sau ca judecata lor are si alte conotatii.

In fapt, CCR a constatat neconstitutionalitatea textului art.539 alin. 2 din Codul de procedura penala, care exclude dreptul la repararea pagubei in cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal solutionat prin clasare sau achitare. 

În aceste situații, prejudiciul cauzat de privarea nelegală de libertate a persoanei, în conformitate cu reglementarea actuală, nu putea fi niciodată reparat, întrucât dispozițiile art. 539 alin. 2 Cod de procedură penală, limitau posibilitatea persoanei prejudiciate de a se adresa instanței, condiționând-o în mod expres de existența unui act jurisdicțional anterior și explicit, pronunțat în cadrul procesului penal.

Se poate observa cu ușurință faptul că prin textul legal declarat neconstituțional se inhibă complet posibilitatea reparării prejudiciului cauzat prin privare nelegală de libertate persoanelor care au fost supuse unor astfel de măsuri, dacă nelegalitatea acestor măsuri nu  fost constatată explicit prin acte întocmite în cursul procesului penal, astfel că, în situația în care împrejurările din care rezultă prejudiciul se ivesc ulterior încetării măsurilor preventive, persoana nu mai are nici o posibilitate legală de a obține repararea acestuia.

Articolul 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului garantează dreptul la un proces echitabil şi public pentru a se decide asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil ale unei persoane sau a temeiniciei oricărei acuzaţii penale aduse împotriva sa.

Curtea interpretează această dispoziţie într-un sens extensiv datorita importanţei sale fundamentale pentru funcţionarea democraţiei. Dreptul la un proces echitabil este, în concepţia unanimă, un drept ce face parte din principiile fundamentale ale ordinii juridice europene, având caracter de jus cogens. De aceea, marja de apreciere lăsată statelor pentru implementarea acestui drept în sistemul naţional este foarte restrânsă. În hotărârea Delcourt vs. Belgia, judecătorii de la Strasbourg au arătat că:

Într-o societate democratică în sensul Convenţiei, dreptul la o bună administrare a justiţiei ocupă un loc atât de important, încât o interpretare restrictivă a articolului 6(1) nu ar corespunde scopului şi obiectului acestei dispoziţii.”

Curtea interpretează Convenţia în aşa fel încât aceasta să garanteze drepturi efective şi concrete, nu teoretice şi iluzorii. Acest principiu fundamental de interpretare şi aplicare se aplică şi în ceea ce privește prejudiciul cauzat de erori judiciare, astfel încât persoana îndreptățiță să aibă posibilitatea clară și concretă de a obține despăgubirile la care este îndreptățită.

Drepturile conferite de Convenţia Europeană nu sunt simple abstracţiuni, iar statele nu-şi îndeplinesc obligaţiile şi nu respectă standardele statului de drept dacă se limitează doar la o protecţie a lor formală: Existenţa unei legislaţii care aparent recunoaşte drepturile conferite de Convenţie este insuficientă dacă statul nu reglementează un cadru general în care drepturile individuale să fie garantate, aplicate şi respectate în practica de zi cu zi.”

Statul de drept presupune, aşadar, existenţa unor structuri de autoritate care sunt create, organizate şi funcţionează tocmai în vederea garantării şi respectării drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.

            Or,  conținutul excesiv limitativ al art. 539 alin. 2 Cod de procedură penală  este de natură a face aproape imposibilă repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare, situație în care persoanelor astfel prejudiciate le este creată o simplă aparență a dreptului, neavând nici un cadru legal care să le permită să își revendice drepturile.

Nu este, totuși, prima oară, când Curtea Constituțională a României este învestită cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate invocată cu privire la dispozițiile art. 539 alin. 2 Cod procedură penală; astfel, excepția a mai fost tranșată prin Deciziile CCR nr. 133/2017, 821/2019, 48/2016, însă a fost respinsă de fiecare dată, judecătorii Curții apreciind că textul criticat respectă exigențele legii fundamentale.

            Iată că, la acest moment, CCR a decis că textul criticat este de natură să stabilească o stare de inechitate între cetățeni, însuși dreptul acestora de a-și recupera prejudiciile suferite ca urmare a unor măsuri preventive nelegale  fiind afectat de niște condiții imposibil de îndeplinit impuse de textul de lege.

            Astept cu nerabdare ca noua orientare a CCR catre respectarea drepturilor fundamentale ale cetatenilor sa se regaseasca si in ceea ce priveste ocrotirea dreptului de proprietate (de ex. art. 621 din Codul civil) sau in materia dreptului adiministrativ (de ex. art. 160 alin. 10 din Codul administrativ).

                                                                                  Vicepresedinte UNBR

                                                                                       Ion Turculeanu

1 COMENTARIU

  1. cu toata stima, impresia mea referitor la cele prezentate: VEZI SA NU … la ce hal de CCR avem noi nu va asteptati la corectitudine absoluta, ci doar interesata …

Comments are closed.