Se revalorizează diplomele din învăţământul sanitar

0
487

Mihăiţă Stoica

Luni, au început înscrierile la Liceul „Charles Laugier” pentru revalorizarea diplomelor de asistenţi medicali, în conformitate cu normele europene. Practic, este vorba de punerea în concordanţă cu Directiva nr.55 a Uniunii Europene, a studiilor absolvite în învăţământul sanitar. „Instituţia de învăţământ amintită a fost aleasă alături de alte 13 unităţi din ţară acreditate în acest sens şi este singura din Regiunea Sud-Vest Oltenia. Se adresează absolvenţilor din promoţiile 2006-2009, aceştia fiind obligaţi să urmeze cursuri de două – şapte luni, în funcţie de numărul de module care trebuie parcurs. Cei caare urmeasă aceste cursuri, vor putea lucra în străinătate, după ce le vor fi echivalate diplomele, iar finalizarea se va fce printr-un certificat de revalorizare, din care reiese numărul de ore de teorie şi stadiul clinic aferent fiecărui modul şcolar. Cursurile vor începe pe 1 aprile ”, a declarat prof. Mihăiţă Stoica, purtător de cuvânt al ISJ Dolj. Cursanţi vor achita o taxă de 1200 de lei, pentru 11-13 module, şi 800 de lei pentru 6-8 module.