Campanie de pregătire a populației în caz de cutremur la 38 de ani de la tragedia din 1977

0
387
Pe 4 martie 1977, în jurul orei 21.30, în zona Vrancea a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter la o adâncime de circa 100 de km. Cutremurul a fost simţit pe întreg teritoriul ţării, precum şi în ţările vecine, iar în judeţul Dolj peste 500 de clădiri de locuit s-au prăbuşit, aproape 4000 de familii rămânând fără adăpost. Clădiri importante ale Craiovei au fost şi ele afectate serios: Muzeul Olteniei, Muzeul de Artă, Universitatea, Liceele “Nicolae Bălcescu” şi “Fraţii Buzeşti”, precum şi Casa Băniei.

Astăzi se împlinesc 38 de ani de la cutremurul din 1977, iar pompierii spun că în acest moment sunt foarte multe persoane care nu știu cum ar trebui să se comporte într-o asemenea situație. În acest context, pe data de 26 ianuarie 2015, Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a lansat campania naţională de informare şi pregătire a populaţiei „Nu tremur la cutremur” în vederea informării, conștientizării și pregătirii populației pentru a reacționa corect în situația producerii unui cutremur de magnitudine ridicată. Cu această ocazie a fost realizat şi un site al campaniei www.nutremurlacutremur.ro unde sunt disponibile mai multe spoturi video animate precum şi alte materiale conţinând principalele reguli de comportare în cazul producerii unui cutremur atunci când suntem acasă, la serviciu, la şcoală, într-un centru comercial sau pe stradă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj recomandă:

fixaţi mobilierul care se poate deplasa în timpul unei mişcări seismice de un perete sau alt element de construcţie solid; amplasaţi obiectele grele, care vă pot răni în partea de jos a încăperilor; stabiliţi cu membrii familiei un plan de protecţie în caz de cutremur; asiguraţi-vă o minimă rezervă de urgenţă formată din apă, alimente neperisabile, lanternă, aparat radio portabil, acumulatori şi medicamente de bază.