Instanţa supremă va da pe 17 martie sentinţa în dosarul Hidroelectrica

0
148
Codruţ Şereş

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a terminat de judecat ieri, dosarul Hidroelectrica, în care fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş este acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu, magistraţii amânând pronunţarea sentinţei pentru 17 martie. În ultimul cuvânt în faţa instanţei, Codruţ Şereş a declarat că nu se face vinovat de săvârşirea vreunei fapte penale, iar rezultatele controalelor efectuate la Hidroelectrica pe vremea când era ministru au fost transmise parchetelor, fiind informate în acest sens Guvernul şi CSAT. În plus, el a arătat că nu îi cunoaşte pe membrii “aşa-zisului grup infracţional organizat” şi că în seama sa nu poate fi reţinut un prejudiciu în acest dosar. Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş şi cei şase membri din fosta conducere de la Hidroelectrica au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT pe 30 septembrie 2011.