Simona Halep a declarat, în seara aceasta, că se retrage din tenis, la vârsta de 33 de ani. Decizia a fost anunţată la Cluj, după meciul pierdut cu Lucia Bronzetti, scor 1-6, 1-6, în primul tur la Transylvania Open. Simona Halep a revenit în circuit în martie 2024, după ce TAS a redus suspendarea sa pentru dopaj de la patru ani la nouă luni.
„Nu știu dacă e tristețe sau bucurie, cred că ambele sentimente mă încearcă. Dar iau această decizie cu sufletul împăcat. Întotdeauna am fost realistă cu mine. Corpul meu nu mai duce atât de mult ca să ajung unde probabil am fost. Am ajuns numărul 1 mondial, am câștigat Grand Slam-uri. Viața merge înainte, e viață și după tenis. Sunt împăcată, ştiu că nu am greşit cu nimic faţă de tenis. Am înţeles că este decizia corectă, că dacă nu te antrenezi zi de zi, nu poţi face faţă. Nu am regrete, privim înainte”, a declarat Halep, într-o conferinţă de presă la Cluj.
Născută la 27 septembrie 1991, la Constanţa, Simona Halep a început tenisul de la vârsta de patru ani, iar la 14 ani a debutat în circuitul ITF. În 2008, Halep a câştigat turneul de la Roland Garros, la junioare. Simona Halep a câştigat în total 24 turnee, inclusiv 2 de Mare Şlem, Roland Garros 2018, în finală cu Sloane Stephens, şi Wimbledon 2019, în finală cu Serena Williams, şi a mai jucat alte 3 finale de Mare Şlem, una la Australian Open, pierdută la Caroline Wozniacki, şi 2 la Roland Garros, pierdute la Maria Şarapova, respectiv la Jelena Ostapenko, plus o finală pierdută la Turneul Campioanelor, la Serena Williams.
A fost timp de 64 de săptămâni lider mondial WTA şi a câştigat din tenis în jur de 42 de milioane de dolari.