Urmărit cu girofarurile în funcţiune

0
496

Ieri, poliştii Biroului Rutier Craiova au efectuat, pe Calea Bucureşti, un semnal de oprire pentru un autoturism. Conducătorul auto a refuzat să oprească, astfel că s-a pornit la urmărirea acestuia, cu semnalele luminoase şi acustice puse în funcţiune. Fugarul a luat-o şi pe străzi cu sens interzis, a lovit mai mulţi stâlpişori de delimitare a trotuoarelor faţă de carosabil şi două bariere care blocau accesul în zona Centrului Vechi. La un moment dat, a abandonat maşina şi a fost reţinut de poliţişti. În urma cercetărilor, s-a dovedit că nu avea permis de conducere şi i s-au recoltat şi probe biologice, în vederea stabilirii consumului de substanţe psihotrope. A fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Altfel, oamenii legii au acţionat şi pentru prevenirea accidentelor rutiere provocate de conducătorii auto care nu respectă viteza legală. Au fost aplicate 124 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de peste 36.000 de lei, fiind reţinute nouă permise de conducere şi retras un certificat de înmatriculare, la care se adaugă constatarea a cinci infracţiuni.