Şi căldările din cupru se fură

0
457

În noaptea de 2/3 februarie, poliţişti ai Secţiei 14 Poliţie Rurală Bârca au depistat doi tineri de 18, respectiv 25 de ani, din Bistreţ, care se deplasau cu un autoturism prin comuna Cârna, în care aveau un motor electric, un cazan şi patru căldări din cupru, a căror provenienţă nu au putut s-o justifice . Luaţi la întrebări, cei doi au recunoscut că sustrăseseră bunurile de la locuinţele unor persoane între 77 şi 88 de ani, din Cârna. Prejudiciul, evaluat la 4.000 de lei, a fost recuperat şi restituit părţilor vătămate, în acest caz fiind deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.