PMP poartă discuţii cu Boc, Scripcaru, Hava şi Gheorghe Ştefan pentru a-i coopta în fundaţie

0
94

Liderii Partidului Mişcarea Populară (PMP) poartă discuţii cu primarul municipiului Cluj-Napoca, fostul premier Emil Boc, primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, primarul muncipiului Alba-Iulia, Mircea Hava, şi primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, pentru a se alătura formaţiunii, prin Fundaţia Mişcarea Populară, au declarat, pentru Mediafax, surse politice. Acestora li se adaugă primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, care a declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax, că este membru în Fundaţia „Mişcarea Populară” încă din vara anului trecut, dar că nu părăseşte PDL pentru a nu-şi pierde mandatul. Falcă a fost rezervat în a-şi declara public sprijinul pentru PMP, spunând că ştie să facă diferenţa între activitatea sa în fundaţie şi responsabilitatea pe care o are în calitate de preşedinte al PDL Arad. De altfel, nici ceilalţi primari care ar putea sprijini Mişcarea Populară nu vor părăsi PDL, pentru a nu-şi pierde mandatele de edili. De aceea, discuţiile care se poartă cu aceştia sunt pentru înscrierea lor în fundaţie. Însă înscrierea lui Boc, Scripcaru, Hava sau Ştefan în Fundaţia Mişcarea Populară ar fi un semnal important pentru ceilalţi membri PDL, mai ales în judeţele acestora, având în vedere că sunt şi liderii organizaţiilor judeţene ale PDL din Braşov, Alba şi, respectiv, Neamţ, au explicat sursele citate. Aşa s-a întâmplat, de pildă, la Bacău, unde fostul consilier prezidenţial Gabriel Berca, originar din acest judeţ, a anunţat ieri, pentru Mediafax, că trei consilieri municipali şi judeţeni şi zece primari ai PDL urmează să adere la Mişcarea Populară, arătând că este vorba despre aleşi locali care nu au mai avut în ultimul timp activitate în PDL. „Sunt consilieri locali şi judeţeni şi mulţi primari care urmează să facă acest pas, ei nu au mai activat la PDL pentru că nimeni nu i-a solicitat să aibă activitate politică. Oamenii au aşteptat să facă o opoziţie la USL şi vor să activeze în Mişcarea Populară. Conform legii, ei nu pot să treacă la Partidul Mişcarea Populară pentru că şi-ar pierde mandatele, dar sunt foarte mulţi care vor să activeze în fundaţie şi să meargă pe principiile lui Traian Băsescu”, a precizat Berca. În schimb, pentru deputatul Elena Udrea nu a fost nici o problemă să anunţe, ieri, în plenul Camerei Deputaţilor, că a demisionat din PDL şi s-a înscris în PMP. După Udrea, şi alţi deputaţi PDL au anunţat, în scris sau de la tribuna Camerei, că au demisionat din partid. Este vorba despre Theodor Paleologu, Petru Movilă, Florin Popescu, Aurelian Popescu, Adrian Gurzău, Florin Secară, Camelia Bogdănici, Ştefan Bucur Stoica şi Dragoş Gunia, despre care se ştia deja.