Turcia: 33 de persoane suspectate de spionaj pentru Israel au fost arestate

0
303

Autorităţile de la Ankara au anunţat marţi 2 ianuarie a.c. că 33 de persoane suspectate de spionaj pentru Israel au fost arestate în mai multe provincii ale ţării. Ele sunt suspectate că ar fi spionat cetăţeni străini rezidenţi în Turcia, în numele serviciilor secrete israeliene, a anunţat agenţia oficială de presă Anadolu. Alţi 13 suspecţi, acuzaţi de aceleaşi fapte, sunt căutaţi în prezent. Natura acuzaţiilor nu a fost dezvăluită. De la începutul conflictului dintre Israel şi Hamas preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, un aliat al cauzei palestiniene, şi-a sporit criticile la adresa Israelului. El a afirmat că nu există „nicio diferenţă” între preşedintele israelian Benjamin Netanyahu şi Adolf Hitler. La mijlocul lunii octombrie, anul trecut, Israelul a cerut cetăţenilor şi diplomaţilor săi din Turcia să părăsească ţara ca măsură de securitate. În primăvara anului 2022, presa israeliană a raportat tentativa de atac împotriva turiştilor israelieni la Istanbul dejucată de cooperarea serviciilor turce şi israeliene.