Primăria Craiova mai prelungește PUG-ul cu încă 5 ani

0
2066

Cu votul consilierilor municipali, PUG-ul Craiovei și-a prelungit valabilitatea cu încă 5 ani. Autoritățile au motivat că mai este nevoie de încă o păsuire – a treia din anul 2012 încoace – întrucât operațiunea de actualizare, care a fost în sfârșit demarată, nu a avut șansa să fie terminată până la sfârșitul lui 2018: se analizează abia oferta singurului cadastrist care s-a încumetat la această lucrare.

Planul Urbanistic General (PUG) al Craiovei a expirat în ultima zi a anului 2018, iar acest lucru ar fi însemnat ca nici o cerere de autorizare a diferitelor construcții venite din partea populației să nu mai poată fi soluționată de către municipalitate. Ca să prevină această situație, autoritățile au propus, prin urmare, prelungirea documentației de urbanism a orașului. Pe ordinea de zi a ultimei ședințe din anul trecut, s-a aflat și un proiect de hotărâre în acest sens, reprezentanții primăriei solicitându-le aleșilor locali votul pentru prelungirea valabilității PUG-ului cu încă 5 ani, până în anul . „Prelungirea duratei de valabilitate a P.U.G. actual va permite desfășurarea în bune condiții a activității de autorizare a lucrărilor de construcții, reglementataă de Legea nr.50/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv pe perioada de derulare a contractului având ca obiect “Realizare P.U.G. Municipiul Craiova” a cărui achiziție a fost demarată prin organizarea concursului de soluții”, se precizează în referatul care însoțește proiectul de hotărâre.

Concurs de soluții, cu un singur ofertant

După îndelungi discuții, tărăgănate și acestea de-a lungul a mai multor mandate de primari, actualizarea PUG-ului Craiovei a fost, în sfârșit, demarată pe sfârșit de an. Autoritățile au mers pe procedura concurs de soluții, care a fost lansat pe SEAP, în luna septembrie a acestui an. Data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 10 octombrie 2018, prin urmare a fost lăsată o lună în care firmele interesate de această lucrare să poată să se înscrie. Când a expirat perioada, autoritățile spun că doar o singură firmă și-a înregistrat oferta. Acestui operator economic, singurul interesat, ar urma acum să i se încredințeze, prin negociere directă, lucrarea de actualizarea a PUG-ului Craiovei. Potrivit autorităților locale, oferta acestuia a fost înaintată juriului concursului de soluții căruia îi revine acum sarcina de a face evaluarea. Din data de 15 noiembrie, oferta respectivei firme se află, așadar, în analiză la Primăria Craiova. În plus, mai spun autoritățile în referatul respectiv, chiar dacă juriul s-ar fi pronunțat mai repede asupra acestei oferte, respectiva firmă de cadastru tot nu ar mai avut timpul necesar să execute lucrarea întrucât „procedura de delimitare administrativ-teritorială nu a fost finalizată”.

Hotarele Craiovei, o problemă rămasă nerezolvată

Cu alte cuvinte, municipalitatea craioveană nu a ajuns nici până acum la un consens, cu comunele limitrofe, în ceea ce privește granițele până la care se întinde Craiova. Ultima dată, chestiunea grănițuirii orașului a fost pusă pe tapet în 2012. PUG-ul Craiovei urma să expire la sfârșitul respectivului an, iar autoritățile au luat decizia de a stabili hotarele orașului și a scoate, ca și acum, actualizarea documentației la licitație. În februarie 2012, autoritățile s-au așezat la masa discuțiilor cu reprezentanții primăriilor din Șimnicu de Sus, Podari, Cârcea și Malu Mare. Concluzia la care s-a ajuns a fost că nu se poate lua, deocamdată, nici o decizie în acest sens, iar tentativa de actualizare a PUG-ului a fost abandonată. Pentru a da curs solicitărilor populației în materie de construcții noi, autoritățile s-au văzut obligate și atunci să prelungească valabilitatea cu trei ani – până în decembrie 2015, apoi cu încă trei ani – până în decembrie 2018.