Armata deschide porţile pentru rezervişti

0
560

Statutul rezerviştilor voluntari a intrat în vigoare începând cu prima zi a anului 2017. Reglementarea datează din 2015 şi va permite în următoarele luni armatei române să crească numărul de rezervişti. Oferta MapN este şi de natură financiară, acordându-se 10% din solda lunară de bază. Numărul total al ofertei va fi de 2.900; din care circa 2.300 de soldaţi şi gradaţi, 400 de subofiţeri şi maiştri militari şi 200 de ofiţeri.

armata 1Începând cu acest an, armata română începe să pună în aplicare un program iniţiat încă din 2015 cu privire la Statutul rezerviştilor voluntari. Mai precis, prin Legea nr. 270/2015, se stabileşte că rezerviştii voluntari reprezintă personalul selecţionat pe bază de voluntariat, care consimte, pe bază de contract individual pe durată determinată, denumit în continuare contract, să încadreze funcţii în statele de organizare ale structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Rezerviştii voluntari sunt cetăţeni români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul în România, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru recrutare şi selecţie şi au încheiat contractul prevăzut la alin. (1) din legea sus-amintită. La instituirea stării de asediu, precum şi la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, contractele rezerviştilor voluntari se suspendă, iar aceştia sunt concentraţi/mobilizaţi, în condiţiile legii, şi sunt încadraţi pe aceleaşi funcţii. La desconcentrare sau la declararea demobilizării, rezerviştii voluntari sunt desconcentraţi sau demobilizaţi, iar contractele se derulează în continuare până la expirarea acestora.

În trei luni, normele de aplicare

armata 2În ce condiţii concrete se va derula tot acest program naţional de recrutare a rezerviştilor vom afla în următoarele 3 luni. Deocamdata încă nu se ştie dacă la Craiova sau la Alba Iulia se vor da anumite probe sportive şi nici ce instituţie militară din Dolj se va ocupa de recrutarea rezerviştilor. De asemenea, nu este cunoscut acum nici numărul de locuri ce va fi alocat Doljului.

Pe durata contractului, rezerviştii voluntari au următoarele îndatoriri: să fie devotaţi statului român şi instituţiei cu care au încheiat contractul; să respecte şi să apere valorile democraţiei constituţionale; să respecte jurământul militar, prevederile regulamentelor militare şi să execute întocmai şi la timp ordinele comandanţilor şi şefilor; rezerviştilor voluntari nu li se pot da ordine care contravin legii, obiceiurilor războiului şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, iar neexecutarea ordinelor în aceste condiţii nu atrage răspunderea juridică a acestora; să îndeplinească cu loialitate şi profesionalism îndatoririle specifice funcţiei în care sunt încadraţi.

          Rezerviştii voluntari trebuie să participe necondiţionat la instruire şi îndeplinirea misiunilor, pe teritoriul naţional, şi la misiuni în afara teritoriului naţional, potrivit obligaţiilor asumate de România prin tratate internaţionale, în funcţie de cerinţele Ministerului Apărării Naţionale, conform legii; să îşi perfecţioneze pregătirea şi să se instruiască temeinic pentru îndeplinirea misiunilor primite; să acţioneze pentru întrebuinţarea regulamentară şi menţinerea în stare de operativitate a tehnicii şi armamentului, precum şi pentru folosirea şi administrarea eficientă a bunurilor din dotare; să înştiinţeze de îndată unitatea cu care au încheiat contract despre modificările apărute în datele de evidenţă şi anunţare, precum şi despre părăsirea localităţii de domiciliu/reşedinţă pentru o perioadă mai mare de 48 de ore; să preţuiască onoarea şi tradiţiile de luptă ale instituţiei cu care au încheiat contract şi ale armei de care aparţin, precum şi demnitatea gradului şi a uniformei pe care o poartă; să păstreze cu stricteţe secretul de stat şi de serviciu, precum şi caracterul confidenţial al activităţilor pe care le desfăşoară şi al informaţiilor pe care le deţin.

Condiţii cumulative

armataCetăţenii români care urmează să devină rezervişti voluntari trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii: să îndeplinească criteriile generale şi specifice de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari, potrivit baremelor corespunzătoare categoriei de personal din care fac parte; să nu fi fost condamnaţi penal printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepţia situaţiei în care cei condamnaţi au fost reabilitaţi sau amnistiaţi; să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi să nu fie membri ai unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice profesiei militare; să nu aparţină unor culte, asociaţii religioase sau grupări religioase care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum şi celor care încalcă bunele moravuri sau afectează desfăşurarea profesiei militare; să cunoască limba română, scris şi vorbit; să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani.

          Candidaţii nu vor scoate niciun ban din buzunar pentru a plăti analizele medicale sau alte tipuri de verificări impuse de legislaţie. Cheltuielile necesare pentru recrutarea şi selecţia rezerviştilor voluntari se suportă din bugetul Ministerului Apărării Naţionale. Cetăţenii care optează să devină rezervişti voluntari şi renunţă, din motive imputabile lor, la semnarea angajamentului, pe timpul recrutării şi selecţiei, sunt obligaţi să restituie cheltuielile generate de acestea. Modul de executare a selecţiei rezerviştilor voluntari pe corpuri de personal militar se stabileşte prin ordin al ministrului apărării naţionale. Selecţia este obligatorie pentru toţi cetăţenii care optează să devină rezervist voluntar, indiferent dacă au satisfăcut sau nu serviciul militar în una dintre formele prevăzute de lege. Dacă după efectuarea selecţiei cetăţenii declaraţi admişi nu mai doresc să devină rezervişti voluntari, sunt obligaţi să suporte cheltuielile generate de recrutare şi selecţie. După executarea selecţiei, cetăţenii care nu au îndeplinit serviciul militar activ, declaraţi admişi, semnează un angajament, prin care se obligă ca, după finalizarea perioadei de instruire iniţială, să încheie contractul ca rezervist voluntar.