Proiectul „Munca pe primul loc” şi-a atins tinţa: 6.900 de şomeri consiliaţi

0
348

La începutul anului 2011, în cadrul proiectului “Munca pe primul loc”, se înfiinţa Centrul pentru Reintegrarea Şomerilor (CRS) Craiova. Având ca acoperire toate cele cinci judeţe din regiunea S-V Oltenia, CRS Craiova şi-a propus să sprijine un număr de 3.000 de şomeri prin oferirea de servicii de informare, consiliere profesională şi mediere, precum şi prin servicii de formare profesională. La un bilanţ de sfârşit de an, rezultatele sunt cu mult peste cele aşteptate, numărul şomerilor sprijiniţi de CRS Craiova depăşind ţinta propusă.

Creşterea participării şomerilor, în special a celor de lungă durată, la programe active de ocupare pentru facilitarea integrării, atragerea şi menţinerea unui număr cât mai mare de persoane pe piaţa muncii, inclusiv din zonele rurale, sprijinirea ocupării formale în SV Oltenia şi Muntenia, a fost obiectivul urmărit în cadrul proiectului demarat în urmă cu 30 de luni, mai exact în iunie 2010, iar cifrele sunt extrem de grăitoare.

Pe parcursul implementării proiectului “Munca pe primul loc” demarat în luna iunie a anului 2011, prin Centrul pentru Reintegrarea Şomerilor Craiova au beneficiat de servicii integrate, respectiv consiliere şi informare, mediere pe piaţa muncii şi formare profesională, 5.448 persoane din Regiunea S-V Oltenia, deşi ţinta propusă era de 3.000 de şomeri, iar prin Centrul pentru Reintegrarea Şomerilor Alexandria, 1.500 persoane. “Un număr semnificativ dintre beneficiarii celor două Centre pentru Reintegrarea Şomerilor au urmat unul din cele 11 cursuri de formare profesională interne (mediator social, competenţe sociale şi civice, comunicare în limba engleză, antreprenoriat, operator introducere, prelucrare şi validare date, casier verificator bani, secretariat-birotică) sau externalizate (operator la maşini unelte cu comandă numerică, confecţioner textile, electrician întreţinere medie şi joacă tensiune, fochist) finalizate cu un certificat recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului”, a precizat Tania Levcenco, manager de relaţii cu comunitatea în cadrul Asociaţiei Şanse Egale pentru Fiecare (ASEF) Craiova la conferinţa de încheiere a proiectului “Munca pe primul loc”.

“Dialogul Muncii” – un model de bună practică

Tania Levcenco

CRS Craiova a demarat o nouă formă de mediere pe piaţa muncii din Oltenia – “Dialogul Muncii”. Acţiunea a fost concretizată în întâlniri lunare între reprezentanţii angajatorilor din cele două regiuni şi persoanele aflată în căutarea unui loc de muncă, acţiuni ce au contribuit, în mod esenţial, la realizarea indicatorilor asumaţi de angajare a şomerilor. “Proiectul poate fi considerat un model de bună practică prin modalităţile de lucru dezvoltate în folosul şomerilor, precum şi pentru atragerea şi menţinerea unui număr cât mai mare de persoane pe piaţa muncii. Colaborările încheiate pe parcursul implementării proiectului vor continua şi vor reprezenta premiza sustenabilităţii acestuia”, a mai declarat Tania Levcenco.


Proiectul “Munca pe primul loc” s-a derulat timp de 30 de luni prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investeşte în Oameni!” Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, domeniul de intervenţie 5.1. „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”.


Tania Levcenco, manager de relaţii cu comunitatea în cadrul ASEF Craiova: “Am stabilit parteneriate cu peste 50 de firme din cele două regiuni, mai mult de jumătate din ele devenind colaboratori permanenţi. Împreună cu aceşti parteneri am implementat o nouă manieră de lucru pe piaţa muncii, am pus faţa în faţă angajatorii şi şomerii. Alături de noi s-au implicat şi mulţi voluntari, ceea ce spune multe despre dorinţa tinerilor de a se implica în viaţa comunităţii”.