Noul an nu a început prea bine pentru mulţi dintre conducătorii auto care au circulat pe drumurile din judeţ sau în Craiova. Asta pentru că echipajele Poliţiei Rutiere au fost prezente în trafic, în cursul zilei de luni, peste 100 de şoferi fiind sancţionaţi pentru diverse încălcări ale legislaţiei în vigoare.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, lucrătorii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene, Biroului Rutier Craiova, ai Poliţiilor Municipale Băileşti şi Calafat, dar şi ai Poliţiei Oraşului Filiaşi au acţionat, în cursul zilei de luni, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor care au drept cauză conducerea autovehiculelor pe drumurile publice cu o viteză mai mare decât cea legală.
În cadrul activităţilor desfăşurate, oamenii legii au constatat 110 abateri de natură contravenţională, pentru care au aplicat amenzi în sumă totală de 16.790 lei, cele mai multe, respectiv 74, vizând depăşirea vitezei legale. De asemenea, au fost ridicate în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şase permise de conducere.
Tot luni, echipaje ale Biroului Rutier Craiova au acţionat în municipiu pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la consecinţele nerespectării regimului legal de viteză, neportul centurii de siguranţă şi utilizarea telefonului mobil în timpul mersului fără dispozitiv de tip „mâini libere”. Agenţii de poliţie rutieră au oprit pentru verificări 73 de autovehicule şi au legitimat 89 de persoane. Au fost aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 4.760 lei.