Caz uluitor la Craiova: Doi elevi de clasa a VII-a au devenit părinţi!

0
496

Începutul anului i-a pus pe doi elevi de clasa a VII-a de la Şcoala nr. 37 „Mihai Eminescu” din Craiova în postura de proaspeţi părinţi. În vârstă de numai 14 ani, adolescenţii au adus pe lume un bebeluş de aproape 2,5 kilograme.

Mama şi copilul sunt internaţi la Spitalul Filantropia din Craiova şi se află sub supravegherea medicilor. Eleva Andreea B. a născut chiar în noaptea dintre ani. Tânăra a ajuns la spital în travaliu, dar din cauza vârstei fragede medicii au decis că naşterea trebuie făcută prin cezariană. „Minora fost internată la ora 1.00 noaptea, pe 1 ianuarie, era în travaliu când a ajuns la spital. A fost intervenţie prin cezariană. Băieţelul şi mama sunt bine. Copilul cântăreşte 2,400 kilograme”, a declarat asistentul universitar doctor George Bogdan Ungureanu, managerul Spitalului nr. 2.

Tatăl bebeluşului Andreei este un coleg de şcoală şi, deşi cei doi nu şi-au terminat studiile, sunt decişi să aibă grijă de copil. Tânăra mămică va fi consiliată de specialiştii Direcţiei pentru Protecţia Copilului, care o vor monitoriza în lunile următoare. Poliţia a deschis însă dosar penal tânărului tătic. „S-a deschis dosar penal şi se efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt, urmând ca la finalizarea verificărilor să se dispună măsuri în consecinţă”, a declarat cms. Florentina Popescu, purtător de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie Dolj.

O minoră de 16 ani a devenit şi ea mamă

Acesta nu este singurul caz în care minorii au devenit părinţi chiar la începutul acestui an. O altă adolescentă, Alexandra Ioţa, de 16 ani, a adus pe lume tot în prima zi din 2012 o fetiţă, care cântăreşte 3,300 kilograme. Minora vrea să-şi lase bebeluşul la o casă de copii pentru că nu are cu ce să-l crească.  „Nu am bani să-l ţin, cu ce să îl ţin? De tatăl lui m-am despărţit, că nu ne înţelegeam, nu trăiam bine cu el. O să las fetiţa la o casă de copii”, spune minora. Doctorul care a asistat la naştere, Ayed Kamal, spune că naşterea a decurs fără probleme.