Preview la meciurile SCMU Craiova, din acest week-end

0
536

Cu excepţia echipei feminine de handbal, care a încheiat anul, celelalte trei formaţii ale SCMU Craiova joacă în acest week-end.

După ce au pierdut în setul decisiv meciul contra campioanei en-titre, Arcada Galaţi, voleibaliştii de la SCMU Craiova speră să vină cu toate punctele din deplasarea la Rapid, meci programat azi, de la ora 17, în etapa a 9-a a Diviziei A1. Formaţia antrenată de Dan Pascu este pe locul 5 în clasament, cu 17 puncte.

„Cu Rapid va fi un meci destul de dificil, au în componenţă jucători destul de experimentaţi, care pot pune probleme oricând. Pentru noi urmează trei meciuri grele în acest final de tur şi trebuie să obţinem maximum de puncte. Acum, primul obiectiv este să învingem la Rapid. Chiar dacă am cedat cu 3-2 în meciul cu Galaţi, pot spune că suntem într-o formă bună. Antrenamentele decurg foarte bine, suntem motivaţi şi concentraţi şi nu cred că vom avea probleme în acest joc. Spiritul echipei este unul bun şi ne dorim să încheiem anul în forţă“, a declarat Ştefan Lupu. „Chiar dacă Rapid are doar două victorii, cu siguranţă meciul de vineri va fi dificil din toate punctele de vedere. Mergem cu moralul ridicat acolo şi nu ne gândim la un alt rezultat în afară de victorie. Cu Arcada am făcut un meci bun, iar soarta s-a decis pe micile detalii din final. Am trecut peste acel joc, ne focusăm pe ce urmează, pentru că vom mai avea trei partide tari din tur foarte importante. Pornim la drum cu gândul la victorii pe linie. Ne bucurăm că fanii au revenit în Sala Polivalentă şi îi aşteptăm în număr cât mai mare şi la următoarele partide“, a adăugat liberoul Sergio Diaconescu.

Baschetbaliştii Craiovei joacă sâmbătă, de la ora 19, în Sala Polivalentă, contra formaţiei Atheltic Constanţa, în etapa a 10-a din Liga Naţională. „Constanţa e una dintre echipele care au început excelent campionatul. Nu ne permitem să pierdem meciuri când jucăm pe teren propriu. Este o lună importantă pentru noi, pentru că vom disputa patru jocuri extrem de tari, două în campionat şi două în Cupă. Fanii sunt importanţi pentru noi şi este un prilej bun să ne vadă la treabă acum după o perioadă în care nu au fost prezenţi. Încercăm să jucăm pentru ei, să facem spectacol şi, normal, să câştigăm“, a declarat antrenorul Michalis Kakiouzis.

Voleibalistele Craiovei vor juca sâmbătă, de la ora 16.30, în Sala Polivalentă, cu CSM Târgovişte, în etapa a 9-a din Divizia A1. „Urmează un meci foarte greu, jucăm contra campioanei en-titre. O să vină şi duelul cu Blaj, deci avem parte de meciuri extrem de dificile în următoarea perioadă. Nu suntem favoriţi, asta e clar. Plecăm, poate, cu şansa a treia, dar asta nu înseamnă că intrăm deja pierzători pe parchet. În astfel de meciuri putem pune în practică cu exactitate ceea ce exersăm la antrenamente, pentru că nu avem presiune. Câteodată este un atu când nu ai presiune, pentru că adversarele te pot lua de sus şi nu se ştie niciodată. Dacă totul decurge bine şi avem şi noroc, putem obţine un punct. Din astfel de meciuri avem doar de câştigat. Ne-am dorit, în momentul în care ne-am mutat în Sala Polivalentă, să-i oferim publicului craiovean încă o echipă pe care să o iubească şi să o susţină“, a declarat antrenorul Lucian Zlotea.