De-a lungul anilor, dar de fapt de când ne ştim, în perioada premergătoare Crăciunului, una din discuţiile fireşti, devenită aproape de rutină, era legată de momentul sacrificării… porcului, devenit un ritual. Târguri tradiţionale săptămânele, cum era cel de la Leu şi nu numai aveau momentul lor „de vârf” în duminicile lunii decembrie premergătoare Crăciunului, marea sărbătoare a creştinilor, care marchează venirea pe lume a lui Iisus Hristos. Un Crăciun fără carne de porc în casă părea o sărbătoare veştejită, o acrobaţie alimentară. Şi dintr-odată, după ce în urmă cu vreo trei ani am avut cunoscutul caz de pestă porcină africană la Comănicea, comuna Secu, identificat apoi în majoritatea localităţilor doljene, s-a trecut –acolo unde DSV Dolj dispunea- la uciderea şi incinerarea tuturor efectivelor. O vreme s-au mai contabilizat efectivele ucise, amploarea despăgubirilor, chiar de către Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), după care totul s-a banalizat. Focare au mai apărut şi anul acesta, cel mai păgubitor fiind cel de la Glodeanu Siliştea, judeţul Buzău, unde în luna august a.c., într-o exploatare comercială de profil au fost ucise 8.300 de capete, animale cu greutate optimă de sacrificare. În perioada 13-19 august a.c. erau identificate la nivelul ţării 98 de focare, din care 2 focare în judeţul Dolj. Aşa sunau buletinele informative ale ANSVSA. Pe fondul restricţiilor sanitar-veterinare de tot felul, şi evoluţiei pestei porcine africane, descurajarea crescătorilor a făcut ca efectivele de suine să scadă simţitor, încât potrivit unei evaluări avizate, nici măcar 20% din necesarul de consum al populaţiei doljene nu mai poate fi asigurat de crescătorii din zonă. De altfel rezistă cu temeritate o singură mare exploatare comercială la Băileşti, pe ruinele fostului mare complex Suinprod, care abia în această săptămână, după două sau trei perioade de restricţii sanitar-veterinare livrează pentru sacrificare porci la greutatea optimă. În rest, câteva mici exploatări specializate mai pot fi semnalate, dintre care una la Dăbuleni, profilată pe creşterea rasei Mangaliţa şi atât. Fiindcă pesta porcină africană a făcut ravagii, cum a făcut şi fostul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, prin incompetenţa lui. Cu şeptelul se stă de altfel într-o intolerabilă cumpănă. Şi mai există oameni gospodari, tradiţii vii, nemuritoare. Unica sursă de aprovizionare rămâne aşadar cea legată de hypermarketurile şi supermarketurile, cu carne de import. Deşi pesta porcină a fost răspândită în toată Europa. Niciodată în ultimii 50 de ani efectivele de porcine n-au fost atât de reduse cât sunt în prezent, inclusiv în gospodăriile din mediul rural. E drept, Crăciunul poate fi o sărbătoare calmă, reconfortantă, senină, o adiere de contemplativitate şi nu un mod de a risipi cerul. Dacă ne putem despărţi de o tradiţie, putem reflecta şi la cum s-a ajuns aici. Şi e lipsit de sens să amintim că „odinioară” marile complexe specializate de la Galicea Mare, Maglavit, Cerăt, Băileşti, făceau un export exacerbat cu carne de porc pe toate pieţele europene. Nu vremurile acelea trebuie evocate, din raţiuni subînţelese, ci faptul că în prezent lucrurile stau cum stau, şi nu se întrevăd semnale de revigorare a lor.
