Un discurs al contrastelor

1
47

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, ieri, un discurs sobru, pe alocuri chiar echilibrat, la şedinţa solemnă a Parlamentului, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României. A spus domnia sa, între altele, cu acest prilej festiv, că trecutul nostru este unul al contrastelor. Excelentă idee. Numai că argumentaţia imediată, de circumstanţă, n-a mai susţinut-o convingător. Şi iată una din ideile prezente în discursul său: „La 30 de ani de la căderea comunismului şi recucerirea libertăţii noastre, celebrăm Ziua Naţională cu gândul la generaţiile care au făcut posibilă România democrată şi europeană de astăzi”. Citatul nu e scos din context, ci mai de grabă de sine stătător. Gândul nostru al tuturor românilor, s-a îndreptat, în aceste zile, chiar şi în contextul festivităţii solemne de la Parlamentul României, spre părinţii fondatori ai României Mari Unite, vorbele lor fiind fundaţia şi moştenirea noastră care, asemeni oricărei moşteniri, aduce nu doar drepturi, ci şi obligaţii morale. Revin la ideea cardinală enunţată de preşedintele Klaus Iohannis în expunerea făcută. Fiindcă ea scapă, în conţinut, unele detalii. Marele nostru istoric Dinu C. Giurescu şi academicianul Mircea Maliţa, diplomat de carieră, din păcate ambii trecuţi la cele veşnice, într-o lucrare de referinţă „Zid de piatră, turnuri de frăţie” (Ed. Compania 2011) descriu cu lux de detalii revenirea administraţiei româneşti în Transilvania, după cel de-al doilea război mondial, în condiţiile în care statutul impus ţării noastre „a reprezentat o pată”. Au existat aşadar generaţii întregi de oameni ale căror minţi vedeau prin ceaţă şi acţionau cu câteva raze de lumină, care au lucrat tăcut şi iscusit la luminişul deschiderii. Norocul ţării – o chimie a oamenilor, mult mai mult decât a circumstanţelor – a fost o garnitură de fiinţe care refuzau să renunţe la interesul naţional. Nu poţi să nu te întrebi, dacă urciorul va mai merge o dată la apă. România şi-a redobândit vechile hotare vestice pe câmpul de luptă şi prin eforturile înălţătoare ale unor politicieni, inclusiv comunişti, realipind Transilvania de nord, fără să piardă Dobrogea, în condiţiile în care tratamentul rezervat la Conferinţa de Pace de la Paris a fost unul umilitor, în pofida expunerii dramatice a şefului delegaţiei române, Gheorghe Tătărăscu. Pamfil Ripoşanu, fost secretar general al lui Petru Groza, şi după spusele sale, secretarul personal, povestea că la primirea postului de premier, dr. Petru Groza ar fi spus “Dacă prin gestul meu, Transilvania furată revine României, nu-mi pasă dacă neam de neamul meu, şi toţi care vin după mine, mă vor blestema sau nu, pentru că m-am alăturat comuniştilor“. Denunţarea pactului Ribbentrop-Molotov, n-a permis readucerea Basarabiei în corpul „României dodoloaţe”. Sunt destule lucrări publicate despre revenirea Ardealului de Nord la patria mamă, în 1945. România de azi este rezultatul comun al dragostei de ţară şi de Dumnezeu a tuturor românilor, ortodocşi şi greco-catolici. „Vrednicia neamurilor, prin urmare şi a noastră, se judecă după temeinicia hotărârilor ce se iau, după măsura de înălţare sufletească cu care se alătură acestor hotărâri, şi după stăruinţa cu care se silesc a înfăptui hotărârile luate” spunea Iuliu Maniu în discursul său, fulminant, de la 1 decembrie 1918.  A mai spus preşedintele Klaus Iohannis, citând din Nicolae Iorga că „avem nevoie de unitate, consens, toleranţă şi solidaritate, în jurul marilor proiecte naţionale, fiindcă doar aşa vom putea construi ţara pe care ne-o dorim”. Nimic de comentat. Numai că tot preşedintele Klaus Iohannis declara, într-o mecanică previzibilă, prezent la o întâlnire cu parlamentarii liberali, ieri dimineaţă, că se va implica pentru a realiza într-un an de zile „o Românie fără PSD”. Reafirmându-şi intenţia de război deschis contra social-democraţilor, partid parlamentar, al cărui candidat la alegerile prezidenţiale a luat peste trei milioane de voturi, şi considerând „România normală” echivalentă cu o ţară din care PSD-ul este eliminat, tare ne temem că apelul la solidaritate este unul sortit eşecului. De la preşedintele ţării vrem să ştim cum gândeşte, cum cântăreşte o situaţie sau alta, cum înţelege să-şi exercite pas cu pas funcţia. Afişând mereu aceeaşi mină prost dispusă, acelaşi discurs obsesiv-compulsiv, semnele nu sunt deloc tonice, în atingerea unor deziderate naţionale. Mai degrabă ne îndreptăm spre o „baricadare” a unora şi altora în nervozităţi şi stări convulsive, greu de surmontat.

1 COMENTARIU

  1. lasati-l domnule in pace ,nu-l mai pomeniti in tot felul de articole….omul este in lumea lui ,a invatat o poezie si o repeta la infinit(si chiar a prins!).

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *