Facebook a testat o aplicație de recunoaștere facială care identifică instant orice utilizator

0
581

 

După toate problemele pe care le-a avut Facebook, acum ies la iveală alte noi informații ce i-ar putea da bătăi de cap lui Zuckerberg.

Recent, Privacy International a dat publicității un raport care arată că unele dintre aplicațiile de pe Android au trimis datele personale ale utilizatorilor către Facebook, indiferent dacă aceștia aveau sau nu un cont pe rețeaua de socializare.

Mai mult, alte informații apărute în mass media arată că gigantul a dezvoltat, în perioada 2015-2016, o aplicație de recunoaștere facială care a fost testată pe angajați. Aceasta nu a fost niciodată disponibilă pentru publicul larg, iar evoluția ei a fost sistată din cauza problemelor pe care le-ar fi putut crea. De exemplu, se presupune că aplicația putea identifica orice membru al rețelei Facebook, dacă existau suficiente date disponibile despre acesta. Angajații Facebook doar îndreptau camera telefonului mobil spre o anumită persoană și, în câteva secunde, pe ecran apăreau numele acesteia și poza profilului de Facebook.

Anul trecut, mai multe persoane au dat în judecată Facebook, susținând că aplicația utiliza recunoașterea facială fără acordul lor. Încă din 2010, compania a colectat caracteristici faciale bazate pe cele ale membrilor rețelei, pentru a afișa numele persoanelor care apar în fotografii. Nici acest lucru nu este tocmai complet legal și a iscat multe controverse, însă, cu toate acestea, a rămas implementat până astăzi.

sursa: yoda.ro