Lansare de carte la Biblioteca Județeană

0
595

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește miercuri, 4 decembrie 2019,laora 17:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Violul. Mentalități, victime și agresori”, autor Mariana Pădureanu.

Evenimentul va fi moderat de Alina Trană, iar Dumitru Otovescu, Lavinia Pintea Tatomir, Raluca Țircă și Florin Nicolăiță vor participa în calitate de invitați.

Mariana Pădureanu este profesor consilier la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj. A absolvit Facultatea de Științe Sociale a Universității din Craiova, specializarea Sociologie, dar și Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Craiova. Deține un master în Societate, Comunicare și Mass-Media și un doctorat în domeniul Sociologie. A elaborat o serie de articole care au fost publicate în reviste de specialitate pe marginea unor subiecte precum sociologia devianței, respectiv consilierea părinților și copiilor. În 2016 a publicat cartea „Instituția Prefectului în contextul descentralizării” .