Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

0
460

Ziua de 3 decembrie a fost promulgată, în 1992, de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, drept Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983 – 1992). Tema de anul acesta este “Transformarea către o societate durabilă şi rezistentă pentru toţi.” Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în prezent, peste un miliard de oameni , adică 15% din populaţia lumii trăiesc cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre acestea provenind din ţările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la un sistem de îngrijire medicală. Mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilităţi sunt copii, , iar probabilitatea ca aceştia să se confrunte cu violenţa este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme. Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora.