Thailanda: Ciocniri la Bangkok, însă şefa guvernului rezistă ultimatumului dat de opoziţie

0
306

Mii de manifestanţi au înfruntat, ieri, forţele de ordine venite să apere sediul guvernului din Bangkok, pe fondul creşterii tensiunilor, în contextul refuzului premierului de a demisiona şi al emiterii unui mandat de arestare pe numele unuia dintre conducătorii acţiunilor de protest din ţară, transmite AFP. „Sunt gata să fac orice ca poporul să fie fericit. Dar ca prim-ministru, ceea ce fac trebuie să fie în acord cu Constituţia”, a declarat Yingluck Shinawatra, respingând ideea unui „consiliu al poporului”, nerezultat din alegeri, a cărui alcătuire este cerută de către opoziţie. Vorbind dintr-un loc neprecizat, în condiţiile în care sediul guvernului este înconjurat de blocuri de beton şi sârmă ghimpată, Shinawatra nu şi-a anunţat demisia, însă a lăsat să se întrevadă posibilitatea unei eventuale dizolvări a Parlamentului şi ulterior a plecării sale de la conducerea Executivului. „Nu mă cramponez de poziţia mea, o demisie sau o dizolvare a Parlamentului poate fi avută în vedere dacă asta ar putea calma manifestanţii şi reinstaura calmul”, a spus şefa guvernului, lansând un nou apel opoziţiei la negociere. Pe parcursul întregii zile de ieri au fost înregistrate confruntări. Atacată cu pietre, poliţia a replicat folosind tunuri de apă şi gaze lacrimogene, relatează AFP. Un mandat de arestare pentru „insurecţie” a fost emis împotriva conducătorului manifestanţilor, Suthep Thaugsuban, care riscă „pedeapsa cu moartea (rar aplicată în Thailanda) sau închisoare pe viaţă”, a anunţat aseară poliţia thailandeză. Potrivit AFP, Thaugsuban nu a părut intimidat de anunţ, el anunţând pentru astăzi, în faţa susţinătorilor săi, „preluarea cartierului general al poliţiei metropolitane”.