“Acces în diversitate, şanse egale pentru fiecare”

0
354

Astăzi, începând cu ora 17.00, în incinta Centrului Comercial „Real Hypermarket” Craiova, copiii cu dizabilităţi din cadrul Asociaţiei ACCES, împreună cu artiştii şi copiii din şcolile partenere vor cânta, vor dansa, vor spune poezii  şi vor participa la concursuri de creaţie artistică. Toate aceste activităţi se vor derula în cadrul spectacolul “Acces în  diversitate, şanse egale pentru fiecare”, care  este un model de integrare socială, un eveniment artistic în care se va trăi experienţa lucrului în echipă şi a acceptării necondiţionate. Evenimentul oferă un cadrul de integrare a copiilor cu cerinţe educative speciale, iar pentru cei prezenţi este şansa  să-i cunoască mai bine şi să îi înţeleagă, vorbind cu ei limbajul comun al copilăriei şi al artei. Astfel, cu ocazia Zilei Internaţionale a Dizabilităţii, copiii din zece unităţii de învăţământ vor realiza lucrări ce vor fi premiate şi vândute ulterior în scop caritabil.