România vrea să participe la un proiect european în educaţie

0
433
Ministerul Educației a demarat procedurile de participare a României la Studiul Internațional privind Procesul de Predare-Învățare, dezvoltat de OECD – TALIS 2024, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică săptămâna trecută, conform edupedu.ro.

Studiul TALIS (Teaching and Learning International Survey) este conceput ca o succesiune de studii internaţionale comparative, iniţiate de către OECD, cu scopul de a oferi indicatori internaţionali robuşti şi de a susţine politicile educaţionale relevante privind profesorii şi procesul de predare-învăţare din şcolile aflate la nivelul ISCED 2, scrie ministerul în nota de fundamentare a proiectului.

Pregătirea şi administrarea TALIS 2024 se realizează în perioada 2022-2025.

Ţările OECD participă la TALIS , deoarece fiecare stat vrea să evidenţieze , într-un mod standardizat, obiectiv, la nivel de sistem, un profil al populaţiei de profesori şi al şcolilor din care provin aceştia, din perspectiva următoarelor elemente-cheie investigate: dezvoltarea profesională, practicile de instruire/ formare, convingerile şi atitudinile cadrelor didactice, evaluarea profesorilor şi feedback-ul, leadership-ul şcolii etc.

Prima rundă a acestui studiu – TALIS 2008 – s-a desfăşurat în perioada 2006-2009 și au participat 24 de ţări OECD şi ţări partenere. România nu a participat la TALIS 2008, întrucât , în acel moment, nu au putut fi identificate fondurile necesare acoperirii costurilor administrării la nivel internaţional şi nici la nivel naţional.

Cea de a doua rundă – TALIS 2013 – s-a desfăşurat în perioada 2011-2014, iar la aceasta au participat 34 de ţări, printre care şi România. Rezultatele TALIS 2013 au fost publicate în Raportul Naţional TALIS 2013.

Cea de a treia rundă – TALIS 2018 – s-a desfășurat în perioada 2016-2019 și au participat 48 de țări de pe 5 continente. Rezultatele au fost publicate în Raportul Naţional TALIS 2018.

Cea de-a patra rundă – TALIS 2024 – se va desfășura în perioada 2022-2025. Prin participarea României la TALIS 2024 se urmărește continuarea promovării imaginii externe a României.

TALIS 2024 prevede următoarele etape: 

  • stabilirea contractorului internaţional şi stabilirea responsabilităţilor şi a protocoalelor de comunicare între consorţiu şi ţările participante,
  • realizarea primei întâlniri a Grupului de experţi pentru elaborarea instrumentelor,
  • realizarea Pretestării,
  • realizarea Studiului principal şi lansarea Raportului internaţional,
  • Raportul național.

Etapa de pregătire a Pretestării urmează să se desfășoare în 2022-2023, iar realizarea propriu-zisă a Pretestării să se deruleze în 2023.

Realizarea Studiului principal urmează să se desfăşoare în lunile februarie – aprilie 2024. 

Este important să fie asigurată participarea României la runda TALIS 2024, din perspectiva motivelor care derivă atât din statutul său de membru al Uniunii Europene, cât şi din cel de observator şi viitor membru OECD, conform notei de fundamentare:

– TALIS oferă un instrument validat internaţional, ce permite ţărilor să privească „profesia de cadru didactic” aşa cum este ea exercitată în fiecare ţară; analiza este realizată din perspectiva oferită de modul în care ea este profesată în celelalte ţări participante la studiu, sau în lumina în care în aceste ţări se demonstrează că se poate practica;

– analizele comparative de politici în domeniul resursei umane din educaţie oferă o înţelegere aprofundată a acelor factori care contribuie la succesul sistemului de învăţământ şi pot informa politicile naţionale cu privire la exemple de bune practici funcţionale în alte contexte, care pot fi transferate cu succes în context românesc;

– se estimează că TALIS 2024 va putea oferi informații privind modul în care sistemele de educație și formare sunt influențate de tranzitarea perioadei pandemice. Taxa privind participarea României, în perioada 2023-2024, la Programul Internaţional din domeniul educaţiei, dezvoltat de OECD – TALIS 2024, este în cuantum de 79.500 EUR, care se achită către OECD în tranşe anuale și se aprobă prin Hotărâre de Guvern.