Schimb de bune practici între dascăli europeni, la Liceul „Traian Vuia” din Craiova

0
596

Liceul „Traian Vuia” continuă programele de dezvoltare la nivel european. Ieri, la instituţia de învăţământ preuniversitar, profesori din Grecia şi Belgia au fost prezenţi în rândul elevilor, prezentând un schimb de bune practici între cele două sisteme educaţionale.

Un grup de profesori din Grecia – de la „Second Chance School Tylos Pref. Irakleiou” – şi din Belgia („Institut voor Katholiek Secundair Onderwijs Hoeselt”), participanţi ai cursului din cadrul Erasmus+KA1 Project Development of Adult Educators Skills, organizat de Asociaţia „Dominou” Craiova, reprezentată prin prof.  Mariana Stoineac şi Silvia Pătru, alături de cele două cadre didactice fiind şi reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, prof. Ani Drăghici, inspector proiecte educaţionale, au fost găzduiţi de Liceul „Traian Vuia”, unde au asistat la „Schimb de bune practici”, program desfăşurat în laboratoarele instituţiei de învăţământ craiovene. În cadrul activităţilor, oaspeţilor le-au fost prezentate rezultatele proiectelor europene derulate în ultimii ani de către profesori şi elevi ai liceului.

«Participanţii au fost interesaţi în mod special de laboratorul multimedia pe Axa prioritară 2. Mediu, realizat în proiectul transfrontalier România – Bulgaria, ECO Education for healthy enviroment MIS – ETC code 336, la laboratorul de Mecatronică având loc o demonstraţie practică a unui braţ robotic. Schimbul de experienţă vine să fundamenteze colaborarea dintre cadrele didactice craiovene şi participanţi, ca rezultat al Proiectului de mobilitate Erasmus+, cu titlul „Experienţa europeană pentru dezvoltarea competenţelor profesionale în domeniul electronicii şi automatizărilor”, proiect ce a răspuns nevoilor de formare, identificate la nivelul şcolii de a pregăti forţa de muncă de calitate, bine instruită, cu competenţe profesionale cerute pe piaţa europeană a muncii. Proiectul a dezvoltat celor 40 de elevi din Liceul „Traian Vuia”, clasa a X-a, competenţe tehnice generale şi abilităţi practice din domeniul automatizărilor şi prelucrărilor la rece, precum şi dezvoltarea competenţelor lingvistice şi culturale, a capacităţii lor de adaptare la munca şi viaţa într-un alt context cultural, care să-i pregătească pentru o tranziţie cât mai uşoară de la şcoală la locul de muncă. Aceştia au participat la stagii de pregătire – practică de formare, trei săptămâni în Cipru», a precizat prof. Luminiţa Elena Lazăr, responsabilul de proiect.

Cuvântul de închidere a sesiunii i-a aparţinut prof. Ileana Moculescu, director al Liceului „Traian Vuia”: „Este un eveniment care este foarte bine recepţionat, în ceea ce priveşte formarea profesională permanentă a elevilor şi profesorilor, prin încheierea de noi parteneriate pe mobilitate europeană”.