Craiova: Poliţiştii Secţiei 6 Craiova i-au verificat pe comercianţi

0
459
Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, în conformitate cu Planul de  măsuri “CONTRABANDA 2017”, în cursul zilei de ieri, poliţiştii Secţiei 6 Politie Craiova au organizat o acţiune având drept scop protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Oamenii legii au verificat 9 agenţi economici, 22 de persoane au fost legitimate, dar şi 12  persoane fizice independente care efectuau acte de comerţ au fost de asemenea verificate. Poliţiştii craioveni au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale, din care 4  în conformitate cu Legea nr. 12/1990 Rep. şi 2 sanctiuni conform prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulaţia rutieră, valoarea totală fiind de  52. 250 leiDe asemenea, poliţiştii Secţiei 6 au confiscat bunuri expuse spre comercializare făra ca acestea să aibă  documente de provenienţă, precum şi suma de 103 lei. Astfel în timpul controlului efectuat la un punct de lucru al unei societăţi comerciale, s-a constatat că reprezentantul  unui agent economic avea expuse spre comercializare 92 de pachete ţigări de diferite mărci , pentru care  nu a putut prezenta nici un fel de  documente de provenienţă. Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei conform art. 1 lit. e din Lg. 12/1990, dispunându-se totodată confiscarea  celor  92 pachete ţigări.