„Muzeu viu”, un proiect cu și pentru românii de lângă noi

0
119

Asociația „Creează românește” din Craiova, în parteneriat cu Asociația pentru Tradiția și Cultura Rumânilor „Dunărea” din Kladovo (Serbia) și Narodno Citaliste „Nadejda 1871” din Oreahovo (Bulgaria), derulează în perioada 1 august 2015 – 31 octombrie 2016, în cadrul programului european Erasmus+, proiectul „Muzeu viu: Românii de lângă noi”. Scopul este promovarea tradițiilor populare, a culturii și spiritualității românești pe cele trei pământuri românești, Oltenia, Timocul Sârbesc și Timocul Bulgăresc, precum și valorizarea potenţialului creativ și antreprenorial al tinerilor voluntari în cele trei organizații partenere.

„Este o datorie morală, o obligație de căpătâi ca generațiile de astăzi să păstreze și să conserve tot ceea ce a reprezentat de-a lungul timpului sufletul satului: datinile, obiceiurile și tradițiile, tot ce am moștenit, ce ne definește sau ne caracterizează și ne face originali în marea familie a Europei și a lumii. Fie că este vorba de Crăciun, Sfintele Paști, înmormântări, nașteri, botez, nuntă, obiceiurile și tradițiile sunt comune la toți românii – și aici ne referim la trei zone învecinate, zona Olteniei și Valea Timocului din Serbia și Bulgaria. Deși românii din Bulgaria și Serbia nu au școli românești și nici legile statelor de care aparțin nu îi ajută prea mult, pe ambele maluri ale Dunării românii continuă, de veacuri, aceleași obiceiuri și aceleași meșteșuguri. Iar pentru ca această bogăție să nu se piardă, cei care încă le știu și le au trebuie să le transmită urmașilor lor, celor tineri, acelora care le vor transmite, la rândul lor, copiilor lor”, motivează reprezentanții Asociației „Creează românește” implementarea acestui proiect.

Pentru atingerea scopului, la activitățile proiectului participă atât generații mai în vârstă de români din cele trei zone, păstrători de tradiții și spiritualitate, dar mai ales tineri din Oltenia și din Timoc. Prin participarea la acest proiect, 30 de tineri vor fi încurajați să se informeze cu privire la tradițiile locurilor natale, la modul de păstrare și promovare a acestora, la modalitatea de păstrare și transmitere a acestora, la dezvoltarea spiritului antreprenorial prin continuarea acestor tradiții și meșteșuguri, dezvoltând economia și turismul din zonele respective și combătând șomajul. Potrivit inițiatorilor, tinerii „vor fi îndemnați să se implice în proiecte care sa îi promoveze, vor înlătura barierele de comunicare impuse de granițe oficiale ori cu categorii pe care au tendinţa să le excludă – persoane cu dizabilități, cu dificultăți financiare, sociale, geografice, vor fi stimulați să își pună în practică inventivitatea în crearea de lucruri originale”. Utilizate în mare măsură vor fi metode de educație nonformală.

Proiectul trilateral „Muzeu viu: Românii de lângă noi” se desfășoară pe o perioadă de 15 luni, iar primele activități au loc, zilele acestea, la Kladovo, în Serbia. Tinerii vor participa apoi la alte sesiuni de promovare a tradițiilor, folclorului și meșteșugurilor românești la Oreahovo (Bulgaria) și în Craiova.