LaLa Band va concerta, duminică, la Casa Studenţilor

0
360

LaLa Band va susţine mâine, 4 noiembrie, începând cu ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova, un concert ce încheie turneul naţional pe care trupa l-a desfăşurat în această toamnă. Până acum, zeci de mii de fani din Bacău, Reşiţa, Timişoara, Cluj-Napoca, Deva, Galaţi, Piatra Neamţ, Braşov şi Piteşti au avut ocazia să îi vadă şi să cânte împreună cu protagoniştii din „Pariu cu viaţa” cele mai îndrăgite piese din serial, dar şi de pe cel mai nou album, „LaLa Summer Love – LaLa Love Stories”. Membrii trupei au debutat mai întâi ca actori, în septembrie 2011, iar în câteva luni au cunoscut succesul în afara serialului, în primul lor concert live. Trupa LaLa Band a lansat până în prezent trei albume – „LaLa Xmas Songs”, „LaLaLove Songs” şi „LaLa Summer Love”, – care au înregistrat vânzări-record, şi a susţinut concerte atât în capitală, cât şi în ţară. Biletele sunt disponibile la Agenţia Teatrul National „Marin Sorescu”, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro, dar şi online, pe vandbilete.ro, eventim.ro, bilete.ro, myticket.ro, la următoarele categorii de preturi: VIP Package – 150 de lei, categoria I – 80 de lei, categoria a II-a – 60 de lei.