Consiliul Naţional al Mişcării Unităţii Revoluţionarilor – Liberi – Decembrie 1989 recunoşte calitatea de revoluţionar a lui Marcel Ciolacu

0
581

În ziua de 30 septembrie, evz.ro a publicat un articol despre participarea premierului Marcel Ciolacu la Revoluţia din 1989, la Buzău, oraşul său natal. Astfel, i-au fost recunoscute meritele, chiar acesta menţionând participarea directă la evenimente, lucru care a început să fie mediatizat recent, stârnind multe comentarii. Marcel Ciolacu a recunoscut că a participat activ la Revoluție, dovadă fiind și apartenența sa la „Club 22 Buzău”, o asociație de revoluționari locali care au acționat în zona Palatului Comunal din Buzău. Aceste detalii apar de altfel și în dosarul de revoluționar al lui Marcel Ciolacu. Faptul este recunoscut şi de Consiliul Naţional al Mişcării Unităţii Revoluţionarilor-  Liberi (MURL) – Decembrie 1989.

Participarea lui Marcel Ciolacu la Revoluția din 1989 a devenit un subiect mediatizat de presă după ce acesta a început să exercite funcții politice la nivel național.

„Eu niciodată nu am vorbit despre acest lucru. Eu, în municipiul Buzău, am participat la Revoluție. Sunt membru al unui club, Club 22 Buzău. Sunt doar 52 de membri. Am și spus în statut că suntem cei care am apărat, am acționat în raza Palatului comunal al Municipiului. Nu am fost niciodată contestat, n-am făcut niciodată o fală din asta, dar acum nu-mi cereți să-mi fie și rușine. Nu am solicitat niciodată nicio indemnizație pentru acest lucru de la statul român”, spunea Marcel Ciolacu, în decembrie 2019.

În dosarul de Revoluționar există mai multe documente și declarații care susțin participarea lui Ciolacu la Revoluția din 1989, la Buzău. De asemenea, există mai mulți martori care confirmă că Marcel Ciolacu a participat la evenimentele din decembrie 1989 din Buzău conform informațiilor evz.ro.

„În dimineața zilei de 22 decembrie, cunoscând de la postul de radio «Europa Liberă» ce se întâmplă în Timișoara și București, am plecat la servici, unde am propus colegilor să mergem în fața sediului județean al P.C.R. Aici am fost întâmpinați de Poliție care a încercat să ne întoarcă din drum; deoarece eram numeroși poliția a fost ineficientă. Am intrat în sediul P.C.R. unde împreună cu alți cetățeni ne-am organizat în C.F.S.N. și am pus oameni să păzească bunurile și documentele din sediul P.C.R. Pe Primul Secretar l-am pus sub pază și l-am reținut în sediu, pentru a ne informa asupra unor detalii pe care nu le cunoaștem”, preciza Marcel Ciolacu în declarația aflată la dosarul de revoluționar.

Marcel Ciolacu, printre fondatorii Club 22
Ce a făcut Marcel Ciolacu în sediul PCR Buzău a fost dezvăluit chiar de el. Descrierea făcută  de premier are elemente similare cu ale altor revoluționari, din alte orașe. Spre exemplu, odată ajunși în interiorul sediului PCR, Ciolacu și alți cetățeni au început să se organizeze pentru a menține ordinea și pentru a asigura protecția bunurilor și documentelor din clădire, după cum arată evz.ro, care a preluat şi din declaraţiile premierului, candidat la alegerile prezidenţiale din partea PSD. “Toate detaliile sunt publice, este declarația mea olografă din dosarul de revoluționar, pe care presa a publicat-o. Am detaliat acolo pe ore și zile, cum am plecat de la muncă și am ajuns, alături de alți numeroși buzoieni, în fața sediului PCR. Am explicat acolo, cu foarte multe detalii, ce s-a petrecut în sediul PCR, cum am încercat să ne organizăm. Cum am propus să scoatem o ediție specială a ziarului local unde să le spunem oamenilor care este adevărul, fiindcă circulau numai zvonuri ce provocau panică. Cum s-a tras în noi dinspre clădirile din jur, cum au murit șase civili dintre cei care erau în sediu și ce s-a întâmplat până în seara de 24 decembrie. Nu vreau să îmi arog merite care nu mi se cuvin, am făcut exact ceea ce am simțit că trebuie, evident cu mintea unui tânăr de 21 de ani. Cred că am făcut ceea ce orice om normal trebuia să facă în decembrie 1989.”, a adăugat Marcel Ciolacu. “După Revoluție, în 1992, Marcel Ciolacu, împreună cu alți participanți la evenimentele din decembrie 1989 din orașul natal, s-a alăturat „Club 22 Buzău”, o organizație locală a revoluționarilor. Acest club a fost creat pentru a recunoaște și a proteja memoria acțiunilor desfășurate de cei care s-au opus regimului comunist în acele zile. Ciolacu a subliniat că nu a căutat niciodată să profite de pe urma statutului său de revoluționar și nu a solicitat indemnizaţie. A fost şi este un om onest”, s-a precizat de către Consiliul Naţional al MURL Decembrie 1989.