SCDCPN Dăbuleni: Invitaţi de prestigiu la „Ziua pomiculturii”

0
2170

Simpoziomul de zilele trecute organizat de Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni, dedicat realizărilor în domeniul pomiculturii, a fost unul deosebit prin anvergura invitaţilor. Chiar dacă tema care a reţinut atenţia participanţilor a fost „Curmalul chinezesc –o specie de viitor pentru solurile nisipoase din sud-vestul României”, prezentată de cercetătoarea Irina Titirică, cei prezenţi au luat cunoştinţă de majoritatea proiectelor de cercetare, aflate în derulare sau finalizate. Au fost menţionate proiectele bilaterale de cooperare cu institute de cercetare din China, acordul de cooperare cu Coreea de Sud şi s-a vorbit de rezultatele aclimatizării a peste 300 de specii de plante la condiţiile pedo-climatice din zonele cu soluri nisipoase. O bună impresie, prin prezentarea făcută, în câmpurile experimentale, a lăsat directoarea dr. Aurelia Diaconu. Pe lângă invitaţii de la staţiunile de cercetare din ţară, ministerul Agriculturii, Direcţia pentru Agricultură Dolj, facultăţile de profil din Craiova, în premieră au fost mulţi invitaţi străini, reprezentând entităţi cu care SCDCPN colaborează. Dacă în 2013, Staţiunea de cercetare Dăbuleni anunţa adaptarea cartofului dulce la terenurile nisipoase, de această dată referirile au vizat adaptarea curmalului chinezesc. Să menţionăm şi câţiva dintre invitaţii de prestigiu prezenţi la Dăbuleni: Maria Di Bella – profesor la Universitatea din Catania (Italia), Wen Lee – profesor la Institute Research Agricultural din Taiwan, Bernard McCarthy, – fermier în Jujube (statul Victoria – Australia), Qiong Yang – profesor la Shandong San Institute of Omology, Yongkang Wang, – profesor la Taigu Omology Institut, provincia Shaxi, China, Mangjuin Liu – profesor provincia Hubei la Agricultural Universite. Simpoziomul prilejuit de Ziua pomiculturii, de la Dăbuleni, a atestat nivelul ridicat al cercetării în domeniu, pe terenurile nisipoase care pot fi valorificate extrem de eficient.