Parlamentul armean ratifică calitatea de membru al CPI

0
511

Parlamentul armean a ratificat, marţi, Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (CPI) după o scurtă dezbatere pe marginea acestui proiect, care a stârnit furia Moscovei, aliatul tradiţional al Erevanului, cu care relaţiile s-au tensionat considerabil. Aleşii s-au pronunţat în favoarea ratificării cu 60 de voturi „pentru”, contra 22. CPI are emis un mandat de arestare împotriva lui Vladimir putin încă din primăvară. Relaţia dintre Armenia şi Rusia trece printr-o zonă de turbulenţe, Erevanul acuzând Moscova de abandonare în faţa Azerbaidjanului, mult mai bogat şi mai bine înarmat. În ultimele luni premierul Nikol Pashinian s-a apropiat de Occident sperând să primeasăc ajutor, organizând chiar exerciţii militare cu SUA. Mai mult Erevanul a rupt cu neutralitatea manifestată până acum în privinţa războiului din Ucraina, livrează ajutor umanitar Kievului, iar Anna Hakobian, soţia premierului armean, s-a deplasat la Kiev, la 6 septembrie, pentru a onora invitaţia soţiei preşedintelui ucrainian Olena Zelenski.