Baschetbaliştii Craiovei s-au impus la Tg. Jiu

0
411

În prima etapă a Ligii Naţionale Masculine de Baschet, SCMU Craiova a câştigat în deplasare cu CSM Tg. Jiu, scor 73-58, pe sferturi: 20-16, 21-12, 24-14, 8-16.

Gazdele, cu veteranul Porter Troupe, fost şi căpitan al Craiovei, acum revenit în oraşul în care a avut cele mai mari performanţe în România, nu au avut replică în faţa echipei lui Michalis Kakiouzis, pentru care cel mai eficient jucător a fost Hawley, cu 12 puncte şi 8 recuperări (4 ofensive).

Au jucat pentru SCMU Craiova: Qualls 16 puncte, Hawley 12, Olisemeka 11, Ţâbârnă 10, Gavriloaia 10, Robinson 7, Papantoniou 4, Franklin 3, Licurici, Vârnă, Bagairea.

Următorul meci al craiovenilor va avea loc tot în deplasare, cu CSU Sibiu, luni, 11 octombrie, de la ora 18.30.  SCMU Craiova a reuşit, în debutul sezonului, calificarea în turul secund al Cupei României, după ce a eliminat, în dublă manşă, vicecampioana Oradea.