La Craiova: Campionatul Naţional de Descarcerare

0
574

În perioada 02 – 04 octombrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj , cu sprijinul Primăriei Craiova şi al Fundaţiei „Groupe  Renault România”, va organiza Campionatul Naţional de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Medical Calificat – Ediţia a VIII-a.

Vor participa echipaje de pompieri militari din 16 inspectorate judeţene, câţtigătoare ale fazelor anterioare, la care se adaugă echipe provenind din Republica Moldova, Facultatea de Pompieri şi Şcoala de Pompieri şi Protecţie Civilă Boldeşti, precum şi patru echipaje de voluntari din judeţele Argeş, Bucureşti – Ilfov, Dolj şi Vâlcea.

Ieri, col. Constantin Florea, inspector şef al ISU Dolj, a prefaţat competiţia : „Ne bucurăm să organizăm un astfel de concurs, în timpul căruia pompierii militari, voluntarii şi ceilalţi specialişti în descarcerare îşi vor arăta măiestria. Anul trecut, ISU Dolj a câştigat, sperăm ca şi acum să fie la fel, şi să reprezentăm, din nou, România, la Campionatul Mondial. După cum ştiţi, în urmă cu câteva săptămâni, am reprezentat cu cinste ţara, în Franţa, la competiţia supremă, unde am venit în prima jumătate a clasamentului, ceea ce nu este un lucru uşor”.

Astăzi, începând cu ora 09:00, pe Esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, va avea loc deschiderea oficială a competiţiei, unde sunt aşteptaţi şi reprezentanţi ai Prefecturii Dolj, Consiliului Judeţean Dolj, Primăriei Craiova şi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.