Înscrieri la proiectul „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei”, până la sfârşitul acestei săptămâni

0
510

ludotecaElevii craioveni din clasele I – a V-a pot fi înscrişi, până pe data de 7 octombrie, la activităţile care se vor desfăşura în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei” în perioada 10 octombrie 2016 – 8 iunie 2017, fiind organizate de Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” şi găzduite de Ludotecă. Profesorii şi coordonatorii de grup îi pot înscrie pe copii fie la sediul instituţiei, din strada „Mihail Kogălniceanu” nr. 9, fie la unul dintre numerele de telefon 0251/532.267 şi 0351/441.809, de luni până vineri, între orele 9.00-18.00.

«Proiectul „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei” le oferă celor mici o lume magică, un loc plin de culoare, în care toţi cei înscrişi sunt încurajaţi să descopere plăcerea şi utilitatea desfăşurării unei educaţii altfel. Centrată pe nevoile elevilor, deschisă spre inedit şi interactiv, în măsură să stimuleze interesul şi preocuparea pentru explorarea de noi domenii şi acumularea de cunoştinţe din domenii care în mod obişnuit nu sunt aprofundate în mediile formale, tematica proiectului este una provocatoare», se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Bibliotecii Judeţene.

Potrivit aceleiaşi surse, prin temele proiectului se urmăresc cultivarea exprimării libere şi fluente, spontaneitatea, deschiderea către dialog şi colaborare, exersarea atenţiei şi a responsabilităţii. „Programele, fundamentate pe vectorii asimilării prin vizualizare, artă şi lectură, se vor desfăşura într-un mod creativ, contribuind la orientarea şi familiarizarea copiilor cu domenii de natură să formeze virtuţi civice, preocupări şi atitudini pozitive faţă de cultură, educaţie şi mediul înconjurător”, se mai precizează în comunicat.ludoteca 1

Reprezentanţii Secţiei pentru Copii şi Tineret propun teme precum „Paşi spre cunoaştere” (corpul uman; mamifere; vremea; planetele; oceanele; elefanţii; insulele etc. – vizionări), „Simfonia toamnei în culori”, „Fulgi de nea în acuarele”, „Primăvara în culori” (pictură), „Să fim mai buni de sărbători” (campanie de strângere de jucării), „1 Iunie. Copilăria, un basm fără sfârşit” (diverse activităţi), „ABC-ul bunelor maniere”, „Elena Farago, prietena copiilor”, „Să dăm viaţă plastilinei”, „Mărţişorul, simbolul primăverii” ş.a.

„Biblioteca se alătură şcolii, implicându-se activ în susţinerea efortului de  promovare a educaţiei, valorilor civice şi umanitare. În fond, parteneriatul solid stabilit între bibliotecă, pe de o parte, şi majoritatea şcolilor din Craiova, pe de altă parte, este garanţia unei oferte educaţionale cât mai apropiată de ceea ce-şi doresc părinţii. Suntem cu toţii conştienţi de rolul pe care îl joacă imaginaţia şi creativitatea în evoluţia celor mici. Iar aici, trebuie să fim sinceri, bibliotecii îi revine sarcina de a le cultiva”, apreciază Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”.