Sărbătorile religioase ale lunii octombrie

0
365

Pentru luna octombrie, în calendarul Bisericii sunt consemnaţi mai mulţi sfinţi, la care românii ortodocşi au mare evlavie.

Astfel, pe 14 septembrie este cinstită Sfânta Cuvioasă Parascheva, ale cărei sfinte moaşte se găsesc la Catedrala Mitropolitană de la Iaşi. Şi anul acesta sunt aşteptaţi la Iaşi sute de mii de credincioşi din toată ţara pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase, în cadrul celui mai mare pelerinaj creştin ortodox organizat la noi în ţară.

O sărbătoare prăznuită cu multă evlavie, îndeosebi în Transilvania, este cea a Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni: Visarion şi Sofronie, Sfântul Mucenic Oprea, Sfinţii Preoţi Mărturisitori: Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, pomeniţi de Biserica noastră pe 21 octombrie.

Trecând munţii în sud vestul României, Craiova îl sărbătoreşte la 26 octombrie pe ocrotitorul oraşului şi al Catedralei Mitropolitane: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Pentru a marca acest eveniment, Mitropolia Olteniei va organiza o serie de momente cu caracter liturgic, din care nu va lipsi tradiţionala procesiune pe străzile centrale ale oraşului cu sfintele moaşte ale Sfinţilor Nifon, Serghie, Vah şi Sfintei Muceniţe Tatiana din Catedrala Mitropolitană, la care de obicei participă mii de credincioşi din Craiova şi din zonele învecinate.

Pe 27 octombrie este prăznuit Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor şi al Catedralei patriarhale. Sunt aproape două secole şi jumătate de când moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov au fost aşezate, spre cinstire şi închinare, în raclă de argint în Catedrala patriarhală din Bucureşti şi în fiecare toamnă, la 27 octombrie, zeci de mii de credincioşi urcă Dealul Mitropoliei pentru a se închina la ele.

Dintre celelalte sărbători religioase amintim: praznicul Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah, pomeniţi la 6 octombrie, praznicul Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca de pe 18 octombrie, praznicul Sfântului Sfinţit Mucenic şi Apostol Iacob, ruda Domnului, de pe 23 octombrie, şi pomenirea primului mitropolit al Ţării Româneşti, Sfântul Ierarh Iachint, care are loc în fiecare an la 28 octombrie (Sfântul Iachint a fost canonizat în anul 2008).

(Biroul de presă al Mitropoliei Olteniei)