Rogozin: Traian Băsescu planifică anexarea Republicii Moldova de către România

0
386
Dmitri Rogozin

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a comentat, ieri, pe contul său de Twitter, întâlnirea lui Traian Băsescu cu preşedintele Parlamentului moldovean, Igor Corman, afirmând că preşedintele român planifică integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, apoi anexarea acesteia de către România. „«Calul Traian» (n.r. – Traian Băsescu) a pregătit pentru Republica Moldova două etape: iniţial, «integrarea în Uniunea Europeană», apoi Anschlussul (anexarea) ei de către România”, a scris Rogozin. În cursul întâlnirii pe care a avut-o, luni, cu preşedintele Parlamentului moldovean, Igor Corman, Băsescu şi-a exprimat îngrijorarea că Republica Moldova ar putea repeta scenariul armean, în contextul în care Guvernul de la Erevan a preferat în ultimul moment să semneze acorduri cu Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, deşi existau premisele integrării europene. „Aveţi misiunea patriotică de a rămâne la putere în 2014-2015, pentru a ratifica acordurile (n.r. – europene), astfel încât acestea să nu rămână simple poveşti”, i-a transmis Băsescu lui Corman, membru al Partidului Democrat din Republica Moldova. De asemenea, Camera Deputaţilor din România a adoptat, luni, o declaraţie privind susţinerea Republicii Moldova în eforturile de aderare la UE. În replică, preşedintele Traian Băsescu a precizat ieri că ţara noastră nu şi-a declarat niciodată intenţia de a anexa o ţară şi a adăugat că oficialul rus, „cum se trezeşte, face o declaraţie” la adresa ţării noastre, apoi îşi bea „ceaiul sau, mă rog, ceva”. Întrebat, în cadrul conferinţei de presă comune cu preşedintele Republicii Estonia, Toomas Hendrik Ilves, cum comentează afirmaţia lui Dmitri Rogozin, Traian Băsescu a răspuns: „Să dea Dumnezeu să reuşim cu integrarea Moldovei în Uniunea Europeană”. „Bătălia noastră este pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, pentru că atunci aproape nu vom mai avea frontiere. Vom fi cetăţeni europeni, şi noi, şi cetăţenii Republicii Moldova. Vom vorbi aceeaşi limbă, vom avea mai mult sau mai puţin aceleaşi obiective, vom avea aceeaşi istorie în interiorul Uniunii Europene”, a adăugat şeful statului român. Acesta a ţinut să precizeze că România a fost primul stat din lume care a recunoscut independenţa Republicii Moldova. La rândul său, preşedintele Estoniei a afirmat că singura anexare despre care ştie a fost cea a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei, şi a Basarabiei. „Acestea au fost cazuri de anexare. (…) Ceea ce este ciudat este că nu au recunoscut că au anexat aşa ceva, însă acestea sunt cazurile pe care le ştiu eu”, a mai spus preşedintele Estoniei.