Reţetele medicale, în era electronică

0
348

Dacă în urmă cu două luni, din cauza numeroaselor probleme apărute în sistem, medicii şi farmaciştii acceptau cu greu să prescrie reţetele în format electronic, în prezent, situaţia pare cu totul şi cu totul schimbată. Numărul doctorilor care renunţă la reţeta în format clasic, pe hârtie, creşte cu fiecare lună şi este de aşteptat ca până la sfârşitul anului aceasta să devină o amintire. 

Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj  susţin că, de la o lună la alta, situaţia s-a schimbat semnificativ. Astfel, dacă în august au fost prescrise 8.902 de reţete electronice de un număr de 237 de medici din judeţul Dolj, în luna septembrie au fost prescrise 38.835 reţete electronice de 318 de medici.

O evoluţie asemănătoare este valabilă şi în cazul farmaciilor. În luna august, 119 farmacii au eliberat un număr de 5.432  de reţete electronice, în timp ce în septembrie au fost eliberate nu mai puţin de 31.152 reţete electronice de către 158 de farmacii.

Nelămuririle furnizorilor, rezolvate de CAS Dolj

Până în prezent, la prescrierea reţetelor electronice reprezentanţii CAS Dolj au constatat că unii medici de familie, care au alte aplicaţii, au întâmpinat probleme de conectare la Sistemul Informatic Unic Informatic. De asemenea, unii medici au sesizat discordanţe în ceea ce priveşte calitatea de asigurat. Problemele respective, semnalate de furnizori la adresa reteta_electronica@casdj.ro, sau la numărul de telefon 0784.273.425, au fost soluţionate la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Dolj, pentru a nu se înregistra disfuncţionalităţi în procesul de integrare a reţetei electronice.

Sistemul Informatic Unic Informatic permite generarea şi alocarea către medicii prescriptori a două categorii de serii de reţete: Online şi Offline. Prima categorie de serii de reţete este utilizată dacă medicul prescriptor are semnătură electronică în cazul prescrierii asistate de calculator Online sau Offline a reţetelor. A doua categorie de serii de reţete este utilizată pentru prescrierea reţetelor Offline – în vizitele la domiciliu – de medici. În acest caz, medicul va pre-tipări macheta reţetei din aplicaţia de raportare, completând de mână restul detaliilor.

Reţeta pe hârtie, valabilă până la sfârşitul anului

În ciuda progreselor înregistrate în ultima lună, rămâne valabilă perioada de acomodare până la sfârşitul anului, timp în care prescrierea „clasică”, pe hârtie autocopiantă, va coexista cu cea pur electronică, varianta „Online”. Mai exact, dacă medicul-prescriptor este „Online”, atunci va prescrie electronic, iar dacă, dintr-un motiv sau altul, în acel moment nu are conexiune de Internet, nu are curent electric în cabinet sau face prescrierea la domiciliul pacientului, atunci va folosi formularul „clasic”, autocopiant, în trei exemplare, respectând normele în vigoare.

În ceea ce priveşte procurarea programului, dacă furnizorii de servicii utilizează aplicaţia Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI) pusă la dispoziţie de CNAS, atunci aceştia trebuie să actualizeze aplicaţia, dar dacă furnizorii de servicii utilizează o aplicaţie a unui alt furnizor de soft, atunci acesta trebuie să le pună la dispoziţie actualizarea aplicaţiei conform contractului între părţi.

În prezent, există şi posibilitatea ca o reţetă care înainte era prescrisă pentru 90 de zile să poată fi descompusă în 3 reţete cu durata de tratament de 30 zile fiecare, toate 3 fiind prescrise în aceeaşi zi. Medicul prescriptor va tipări astfel câte o reţetă pentru fiecare lună. Reţetele vor fi identice în conţinut, cu excepţia seriei şi a numărului. Dacă în perioada următoare se vor mai constata unele probleme în procesul de integrare al reţetei electronice, CAS Dolj va sesiza CNAS situaţiile apărute, reprezentanţii instituţiei având convingerea că acestea vor fi soluţionate în cel mai scurt timp.