Premierul Emil Boc ţine morţiş, în orice împrejurare favorabilă, să ne arate că a făcut sport în prima tinereţe şi, dacă nu s-ar fi apucat de carte „cu nădejde”, ceea ce nu puţini îi contestă, ar fi putut, cine ştie, cocheta cu sportul de performanţă. Aruncând la poarta de handbal, niciodată la coşul de baschet, sau lovind, de regulă cu latul, mingea de fotbal, premierul Emil Boc se amuză singur, în vremuri deloc vesele. Ceea ce surprinde este faptul că relaţia sa cu sportul este exclusiv propagandistică şi nicidecum una intimă, consistentă. Să nu evoce acum amenajarea unor arene sportive, mai nou în Capitală şi Cluj Napoca, chiar dacă realizările respective merită salutate. Ne referim la politicile guvernamentale menite să revigoreze sportul de performanţă, dar şi pe cel amator, pentru toate vîrstele, aşa cum se întâmplă în lumea civilizată. Pentru aşa ceva Guvernul are doar politici de austeritate şi sumele alocate pregătirii sportivilor români, din toate ramurile, în an preolimpic, sunt ridicole. Nu mai vorbim de prezenţa orelor de sport în curricula şcolară, conform recomandării UE, fiindcă nu l-am auzit în nici o împrejurare admonestându-l pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, asupra acestui deziderat. De ce se amuză atunci, singur, în faţa chibiţilor din propriul partid, în ipostaze cu iz sportiv, rămâne de neînţeles. Ceea ce încearcă să tot recite, obsesiv, premierul român, cum că opoziţia ajunsă la putere în mod democratic n-ar fi în stare să conducă ţara, sună nu doar straniu, ci şi ilogic. Cine a validat actuala putere ca fiind una fără margini de înţeleaptă? Toate ţările UE, inclusiv motorul franco-german, au probleme cu grava criză economică, dar nici un lider politic de referinţă nu debitează asemenea inepţii. Să luăm un exemplu, preluat chiar din presa franceză. Într-un trecut apropiat, axa franco-germană a jucat rolul de motor decisiv în numeroase situaţii de criză. De la o vreme, Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel au multiplicat summit-urile în care se gratulează reciproc, dar niciunul nu acuză opoziţia din ţara sa, în pofida semnalelor certe de a ajunge la putere, de incapacitatea de a gestiona treburile. Împreună, la ultimul summit de la Paris, cei doi şefi de stat au discutat de instalarea unui guvern economic pentru întărirea coordonării politicilor economice şi sociale la nivelul zonei euro. Măsura a fost considerată un prim pas într-o bună direcţie, însă presupunea un transfer de putere de la parlamentele naţionale şi Executivul fiecărei ţări la noua construcţie europeană, paralelă Comisiei Europene. Adică o nouă etapă a integrării europene, una de natură politică. La câteva zile, purtătorul de cuvânt al guvernului german a intervenit şi a spus că a fost vorba de „o eroare de traducere”, fiindcă ideea propusă viza „noi forme de cooperare”. Acum se spune că atât Sarkozy, cât şi Merkel, nu vor marca istoria prin viziunea lor, prin curajul lor. Motorul franco-german este gripat şi un redemaraj a devenit vital. Ce vrem să spunem? Premierul Emil Boc trăieşte într-o lume paralelă şi discursul său, chiar atunci când vizează sportul, o componentă esenţială a lumii civilizate, este unul inadecvat, amator şi populist. Doar, doar ar putea aduce voturi. Singurul sport cu adevărat de luat în seamă.
