Invitat la ediţia de toamnă a întâlnirilor «SpectActor», purtate, ca-n fiecare duminică, în Sala «I.D. Sârbu» a Teatrului Marin Sorescu, Cristian Ţopescu a militat pentru fair-play în sport şi în viaţă. Cum microfonul nu mai are demult pentru el nici un fel de secrete, cunosctul comentator sportiv a vorbit, degajat şi fără resentimente, despre cele bune şi cele rele din sportul românesc, lucruri care, printr-o alchimie specială, trec apoi şi în felul nostru de a fi. Într-o lume a dopingului şi a violenţei, care stăpâneşte pe fenomenul sportiv, Cristian Ţopescu a mărturisit nostalgic că-i este dor de adevăraţii sportivi ai României, precum Hagi şi antrenorii Octavian Belu şi Mariana Bitang, care au făcut performanţe datorită faptului că au fost şi rămân nişte caractere frumoase. Dar cea mai sănătoasă şi tonică lecţie pe care Cristian Ţopescu a oferit-o craiovenilor a fost aceea a sportului care trebuie făcut la orice vârstă.
Pornind de la tema fair-play-ului în sport şi în viaţă, cunoscutul comentator sportiv, Cristian Ţopescu, crede că această sintagmă a cam dispărut în aceste vremuri. Ca şi în viaţă, sportul e dominat de violenţe, de încercări de a câştiga cu orice preţ, chiar cu ajutorul dopingului. Devenit deja o voce clasică care însoţea transmisiunile sportive importante, Cristian Ţopescu crede că toate aceste lucruri, aceste degenerescenţe s-au întâmplat tocmai pentru că s-a produs ceva cu spiritul olimpic în sine: a fost văduvit de plăcerea de a juca pur şi simplu, chiar şi fără a câştiga neapărat. «Societatea în secolul al XXI-lea e frământată de tot felul de întâmplări nedorite, unele chiar groaznice, iar sportul este o oglindă fidelă a realităţii, nu poate să facă excepţie de la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Se scot la iveală aberaţii de tot felul, folosirea substanţelor dopante, exagerarea mizelor financiare, pentru că ce înseamnă dopingul? Este o metodă, o posibilitate de a mări randamentul sportiv din cauza unor substanţe farmaceutice. Pentru prima dată a apărut în atletism, a fost un italian care a introdus premii exagerat de mari în concursurile atletice, inclusiv premiile acelea în lingouri de aur. Şi aceste premii au luat minţile multor atleţi care pentru a câştiga au folosit substanţe dopante. Fenomenul a luat amploare, dopingul domină lumea sportului, sunt cazuri dramatice în ciclism, în haltere, în atletism şi, în felul acesta performaneţe se decid în farmacii».
«Sunt suporteri care mor în tribună, în timp ce fotbaliştii sunt total indiferenţi»
Violenţa e un fenoment şi mai grav care frământă lumea sportului. «Se manifestă în principal la fotbal. Există nişte teorii care spun că tineri trebuie să-şi manifeste instinctele primare pe stadioane. La noi s-a ajuns la situaţia în care aşa-numitele galerii, aşa-zişii suporteri nu mai vin pentru meci, ei vin să se bată cu galeria adversă. Şi o fac ori înainte de meci, ori după meci, că în timpul meciului e mai greu». Cristian Ţopescu crede că aceste lucruri se produc din cauză că, în orice sport, toată lumea vrea să câştige, nu mai există mentalitatea unei competiţii în sine. «Spiritul olimpic e tulburat în mare măsură, iar ideologia fondatorului jocurilor olimpice moderne, Pierre de Coubertin, este total ignorată. El spunea că important nu e să câştigi, ci să participi. Acum a devenit foarte important să câştigi, iar dacă nu câştigi eşti pus la zidul infamiei şi se încearcă, din acest motiv, să se obţină victorii cu orice preţ. Victoria a devenit esenţa oricărei competiţii, dar ea nu trebuie obţinută cu orice preţ». Cristian Ţopescu spune că fotbalistul român joacă acum doar pentru trei obiective: bani, maşini şi femei. «Cum să câştige cât mai mulţi bani, cum să-şi cumpere o maşină cât mai luxoasă cu care să convingă mai multe femei. Declaraţiile lor că am jucat pentru suporteri, mulţumim publicului, sunt, iertaţi-mă, gogoşi. Sunt suporteri care mor în tribună de inimă din cauza rezultatelor echipei preferate, în timp ce fotbaliştii sunt total indiferenţi la aceste suferinţe ale suporterilor».
«Marii campioni sunt modeşti, au ceea ce se numeşte caracter»
Cristian Ţopescu se regăseşte, prin urmare, în alte timpuri, în generaţia marilor campioni, Nadia Comăneci şi Gheorghe Hagi, care, în afara valorii sportive, au şi valori morale deosebite. «Au ceea ce se numeşte caracter, sunt modeşti, au rezultate foarte bune cu care nu se fălesc, acceptă numeroase sacrificii. De exemplu, mie mi-e dor de jucătorul Hagi, mi-e dor de fotbaliştii din 1970, care ne-au reprezentat în Mexic, de cei din 1990, care ne-au reprezentat la campionatul mondial din Italia, şi mai ales de cei din 1994 care ne-au reprezentat la campionatul mondial din SUA, aşa numita generaţie de aur. Vă rog să comparaţi, dumneavoastră, fără să vă influenţez eu, jucătorii din perioada ‘94 cu cei din 2011. Dacă din punct de vedere tehnic cred că pot fi comparaţi, din punct de vedere al calităţilor morale, al seriozităţii, al dăruirii, al consecvenţei, diferenţa e net favorabilă celor din ‘94, generaţia Hagi, Gică Popescu, Ionuţ Lupescu, Dorinel Munteanu, Ilie Dumitrescu, faţă de generaţia Mutu, Chivu, Lobonţ şi alţii. Fără Belu şi Bitang, fără Hagi, fără Nadia Comăneci, Ilie Năstase, fără Ivan Patzaichin, cred că am fi mai săraci, deşi această expresie e destul de uzată». La polul opus, există generaţia lui Mutu, care, spune Cristian Ţopescu, care nu merită renumele de «Briliantul»: «Aici o să mă fac antipatic colegilor mei din presă pentru că îi acuz de o teribilă lejeritate în folosirea superlativelor. Când un fotbalist foarte talentat, precum Adrian Mutu, a apărut în campionatul României şi apoi s-a transferat în Italia şi de aici în Anglia, imediat a fost numit Briliantul. A mai apărut tot un fotbalist, tot din zona Piteştiului, care joacă acum la Steaua, Tănase, care cum s-a afirmat, cum a făcut câteva meciuri bune a fost numit Diamantul. Şi ce s-a întâmplat cu aceste diamante şi briliante?»
«Suntem o naţiune leneşă, care nu face sport»
Dar cea mai frumoasă pledoarie pe care a făcut-o Cristian Ţopescu a fost cea pentru mişcare, pentru educaţie fizică, la orele de clasă şi acasă. «Suntem o naţiune leneşă – şi îmi asum această afirmaţie – pentru că am constatat în jurul meu. Stăm la televizor ore întregi, ne uităm la un campionat de atletism şi avem impresia că am făcut şi noi sport, deşi stăm cu o bere sau cu un pahar de vin în faţă şi ne uităm la alţii. Educaţia fizică e mai importantă decât sportul în sine. Au lupte în ani de zile cu miniştri Educaţiei care s-au succedat pentru a se reuşi la trei ore de Educaţie-Fizică, pe săptămână, în şcoli. Şi asta ca urmare a recomandărilor UE că, altfel, în programa noastră şcolară, nu exista decât o oră de sport şi nici aia nu se făcea. Drept e că nici aceste trei ore nu prea se fac pentru că profesorii, fiind slab motivaţi, dezinteresaţi, nu prea fac educaţie fizică cu copii». Ceea ce le lipseşte românilor, în geneal, este consecvenţa, care, spune Cristian Ţopescu, este necesară şi în sport. «Cred că ne lipseşte consecvenţa necesară în urmărirea unui scop pe care alte poporoare o au. Când echipa de tenis a României, Ilie Năstase – Ion Ţiriac, a câştigat trei finale de Cupa Davis, toţi copii prin cartiere de blocuri improvizau terenuri de tenis şi rachete din tigăile mamelor lor şi jucau tenis. Când echipa noastră a câştigat două titluri mondiale în anii ‘70 şi ‘74, se juca prin cartiere foarte mult handal. Când a apărut Nadia Comăneci, toate fetiţele rupeau canapele din sufrageriile sărind, rostogolindu-se şi spunând că vor să fie Nadia Comăneci. Ei acum este invers: fetiţele acestea care vor să fie Nadia Comăneci sunt oprite de părinţi să se mai ducă în sălile de gimnastică, ca nu cumva să se accidenteze».
Mircea Canţăr, redactor-şef al cotidianului «Cuvântul Libertăţii»:
«Cristian Ţopescu este mai mult decât un comentator, este un comentator de prima mărime şi, nu numai că a comentat nişte evenimente fabuloase ale fotbalului românesc, dar a avut o voce care cataliza telespectatorul, îl făcea să participe la eveniment. Regret absenţa de la acest eveniment al unui alt bun prieten, Sebastian Domozină».
