„Culorile lumii” – expoziţie de pictură la Tradem

0
347

afisCulorile lumii”, aşa se intitulează expoziţia de pictură pe care o puteţi admira, timp de două săptămâni, în Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu”. Sunt lucrări pe care cei mai talentaţi copii le-au realizat în această vară şi care au fost premiate deja la concursurile importante care au fost organizate de Palatul Copiilor.

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” găzduieşte, în perioada 1-15 septembrie, în Salonul Medieval, expoziţia de pictură „Culorile lumii”, cuprinzând lucrări premiate în vara aceasta la concursurile internaţionale „Basmele Reginei Maria” – ediţia a XI-a, „Interferenţe culturale în context european” – ediţia a X-a şi la concursul naţional „Eseuri plastice – mail-art”, ediţia a X-a. Cele trei competiţii sunt organizate de Palatul Copiilor Craiova, profesori Ioana Flueraşu şi Valentin Boboc, şi s-au bucurat de o mare participare în rândul micilor pictori.

Lucrările premiate, pe simeze

Concursul „Basmele Reginei Maria” se adresează elevilor din cluburi ale copiilor, precum şi celor cuprinşi în unităţi de învăţământ preuniversitar din România şi din alte ţări. Începând din 2006, se desfăşoară la iniţiativa Palatului Copiilor Craiova şi Inspectoratului Școlar Judeţean Dolj, cu participarea Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” şi a Colegiului Naţional „Carol I”, sub Înaltul Patronaj al Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu.Tema competiţiei din acest an a fost „Harap-Alb”, iar la cele patru secţiuni, două de creaţie literară (basm şi pagini de jurnal) şi două de Artă plastică (pictură clasică şi pictură digitală) s-au înscris 860 de participanţi din ţară, dar şi din Serbia, Grecia, Turcia şi Italia. 120 dintre aceştia au fost premiaţi de către Principesa Moştenitoare Margareta, în cadrul unei ceremonii desfăşurate, pe 7 iulie, în grădina Palatului Elisabeta din Bucureşti.

La competiţia „Interferenţe culturale în context european” s-au înscris, în acest an, un număr de 425 de tineri din România, Bulgaria şi Letonia, iar la concursul naţional „Eseuri plastice – mail-art”, ediţia a X-a, au participat peste 250 de elevi din 26 de judeţe ale ţării.
Expoziţia din Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu” reuneşte lucrări distinse cu premiul I la secţiunea Artă plastică a celor trei concursuri menţionate şi poate fi vizitată zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00-16.00, intrarea fiind liberă.