Craiovean condamnat definitiv pentru şantaj

0
309

curtea de apelCraioveanul în vârstă de 30 de ani, care i-a cerut fostului patron 1.000 de lei ca să nu facă publice înregistrări compromiţătoare legate de activitatea firmei, a fost condamnat definitiv. Magistraţii Curţii de Apel Craiova au menţinut, joi, 1 septembrie a.c. hotărârea Judecătoriei Craiova prin care bărbatul a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru şantaj şi 90 de zile de muncă în folosul comunităţii, dispunând, în plus, ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială. 

Reamintim că, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj anunţau în luna iunie a anului trecut că Gheorghe Manea, de 68 de ani, din Craiova, administrator al unei societăţi comerciale din municipiu, a depus o plângere la Secţia 2 Poliţie Craiova, în care explica faptul că Aurelian Slăvoiu, de 30 de ani, din Craiova, care a fost angajat în probe, timp de aproximativ două săptămâni, la societatea respectivă, îl ameninţă cu transmiterea către mass-media a unor înregistrări audio-video compromiţătoare legate de activitatea comercială a firmei dacă nu îi dă 1.000 de lei. Oamenii legii explicau atunci că înregistrările respective vizau certuri între angajat şi patron legate de modul de salarizare şi de obligaţiile angajatului, care urma să fie încadrat pe postul de şofer gestionar, având misiunea de a distribui prin oraş produsele de patiserie ale firmei şi încasarea banilor. De altfel, tocmai din cauza certurilor dintre cei doi, patronul nu i-a mai încheiat documentele de angajare lui Aurelian Slăvoiu. Astfel, în cursul zilei de miercuri, 24 iunie 2015, în baza denunţului şi a probatoriului administrat, împreună cu ofiţeri specialişti din cadrul Serviciului de Operaţiuni Speciale Craiova, poliţiştii Secţiei 2 Craiova au organizat prinderea în flagrant a suspectului, la cofetăria din zona Parcului „Nicolae Romanescu”. Craioveanul de 30 de ani a fost prins cu banii primiţi de la fostul patron, a fost dus la sediul subunităţii pentru audieri, fiind reţinut pe baza de ordonanţă pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj şi a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj. La expirarea ordonanţei de reţinere, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a luat faţă de el măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Pe 7 decembrie 2015 s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care Aurelian Slăvoiu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de şantaj, iar joi, 18 februarie a.c., instanţa a pronunţat sentinţa. Bărbatul a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 90 de zile de muncă în folosul comunităţii. În plus, inculpatul a fost obligat să achite 1000 de lei daune morale fostului patron şi 800 de lei cheltuieli judiciare. Aurelian Slăvoiu a declarat apel, care s-a înregistrat la sfârşitul lunii martie la Curtea de Apel Craiova, iar joi, 1 septembrie a.c., instanţa a pronunţat sentinţa definitivă. Judecătorii au menţinut pedeapsa primită de inculpat pe fond şi l-au obligat, în plus, să frecventeze un program de reintegrare socială. Au admis şi apelul inculpatului şi i-au înlăturat interdicţia de părăsire a teritoriului ţării: „Admite apelul inculpatului. Desfiinţează în parte sentinţa. Înlătură obligaţia prev.de art.93 alin.2 lit.d şi impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune conform art.93 alin.2 lit.b c.pen. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cheltuielile judiciare incluzând onorariul avocatului din oficiu în cuantul de 260 lei rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică la data de 01.09.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.