Rezultate parţiale la BAC: 15,61% rata de promovare înainte de contestaţii

0
288

Doar 15,61% din tinerii doljeni care au susţinut cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat au reuşit să fie declaraţi admişi.

În total, la sesiunea de toamnă a bacalaureatului s-au prezentat 2.588 de candidaţi, 404 dintre aceştia reuşind să promoveze. Nici cea de-a doua sesiune a acestui examen nu a fost lipsită de incidente neplăcute, 21 dintre candidaţi fiind eliminaţi pentru că au încercat să copieze folosindu-se de fiţuici sau telefoane mobile. Aceştia au pierdut dreptul de a mai participa la următoarele două sesiuni, şi li s-au anulat şi probele de competenţe digitale. “Dacă ne referim doar la absolvenţii de liceu din seria curentă care au susţinut examenul, atunci procentul total de promovabilitate a bacalaureatului din acest an, la nivelul judeţului Dolj, este de 72%”, a explicat Alexandrina Năstase, vicepreşedintele comisiei judeţene de bacalaureat. Cinci unităţi din judeţul Dolj au avut o promovabilitate de peste 50% la sută. Colegiul Naţional “Ştefan Velovan” ocupă primul loc cu un procent de 73,95%, urmat de Colegiul Naţional “Elena Cuza”, cu 66,67%, Colegiul Naţional “Carol I”, cu 58,33%, Liceul Teoretic “Tudor Arghezi” cu 54,05% şi Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, cu 50%. În ceea ce priveşte cele trei licee care au avut promovabilitate zero în prima sesiune a examenului de bacalaureat, aici situaţia nu s-a schimbat. Este vorba de Liceul Tehnologic “Ing. Ionete Aurelian” din Malu Mare, Liceul “Aurelian Ianculescu” din Cârcea şi Liceul “Beethoven” din Craiova.

În sesiunea de vară a bacalaureatului, rata de promovare a fost de 48,24 %, examenul fiind promovat de către 2.800 din cei peste 6.000 de candidaţi