Ştiinţa, în Polonia, la Lublin, pentru duelul cu Zorya Lugansk

0
593

Aventura europeană a Ştiinţei continuă în Polonia, unde alb-albaştrii vor da piept cu o echipă cu experienţă la nivel de grupe, dar care nu a jucat vreun meci oficial anul acesta, Zorya Lugansk. Delegaţia Universităţii Craiova a ajuns încă de marţi la prânz în Polonia, cu un charter care a decolat din Bănie şi a aterizat la Lublin. Cea mai importantă problemă de lot o reprezintă accidentarea lui Valerică Găman. Echipa a efectuat un marţi un antrenament pe un teren din oraş, iar miercuri seara este programat antrenamentul oficial, pe Lublin Arena. Revenirea în ţară va avea loc imediat după meci.

Prima manşă a dublei din turul 3 preliminar al Conference League, dintre formaţia ucraineană Zorya Lugansk şi Universitatea Craiova, se va disputa în oraşul polonez Lublin. Oraşele Lublin şi Lugansk sunt înfrăţite. Lublin este al nouălea oraş ca mărime din Polonia, cu o populaţie de aproximativ 350.000 de locuitori.

Biletele la meci (intrare generală) costă 300 de grivne ucrainene, aproximativ 8 euro sau 40 de lei, şi se pot achiziţiona numai online, de pe linkul https://zarya-tickets.com/zorya-universitatea/hall/ Şi-au anunţat prezenţa la meci şi câteva zeci de fani ai Universităţii Craiova.

Situată în centrul oraşului, Arena Lublin are 15.243 de locuri şi este stadionul formaţiei din liga a doua poloneză Motor Lublin, fiind una dintre arenele care au găzduit Campionatul European U20, în 2019.  Arena din Lublin a găzduit finalele Cupei Poloniei din 2020 şi 2021 şi i-a purtat noroc ultimei achiziţii a Universităţii Craiova, Sergiu Hanca. În 2020, pe Arena Lublin, Hanca a câştigat Cupa Poloniei cu MKS Cracovia, învingând-o cu 3-2 în finală pe Lechia Gdansk.

Meciul de la Lublin va fi condus de o brigadă din Bulgaria, cu Georgi Davidov la centru, asistat la linii de Deniz Sokolov şi Miroslav Maksimov, iar arbitru de rezervă va fi Dragomir Draganov. În vârstă de 37 de ani, din Veliko Târnovo, Georgi Davidov este arbitru FIFA din 2021. În acest sezon a arbitrat duelul din turul 2 preliminar al Conference League dintre Suduva şi Viborg, scor 0-1. În stagiunea trecută, Davidov a avut o medie de 6 cartonaşe galbene pe meci în prima ligă bulgară, acordând în medie un penalty la două meciuri.

Clubul Zorya Lugansk este înfiinţat în 1923, iar din 2009 este deţinut de Evgheni Borisovici Geller, patronul unei companii de reciclare a metalelor neferoase, fost deputat în Parlamentul Ucrainei. Zorya Lugansk se afla pe locul 4 în momentul în care campionatul Ucraina a fost încheiat din cauza începerii războiului. Deşi nu a mai jucat meciuri oficiale, Zoyra Lugansk se antrenează de o lună şi jumătate în Polonia, la Varşovia şi a jucat mai multe meciuri amicale în zonă. Zorya are un lot de jucători cotat la 14 milioane de euro, iar majoritatea jucătorilor sunt ucraineni, străinii fiind brazilianul Cristian şi ghanezul Owusu, ambii atacanţi. Cel mai cunoscut nume din lotul Zoryei este al atacantului Olksandr Gladky. În vârstă de 35 de ani, vârful de atac a evoluat de-a lungul carierei la granzii Ucrainei, Şahtior şi Dinamo Kiev, dar şi în Turcia, la Rizespor şi Adana Demirspor.  De la reluarea pregătirilor, Zorya s-a întărit cu câţiva jucători împrumutaţi de la Dinamo Kiev.

Faţă de ultimele meciuri oficiale disputate, în decembrie anul trecut, cu Bodo Glimt, în grupele Conference League, şi cu Dinamo Kiev, în campionatul Ucrainei, ambele încheiate cu remize, Zorya a rămas fără câţiva jucători, printre care şi croatul Lovro Cvek, acum la CFR Cluj. Antrenorul principal, olandezul Patrick van Leeuwen (52 de ani), a fost instalat anul acesta, venind de la Maccabi Tel Aviv.

În amicalele disputate de la reluarea pregătirilor, Zorya Lugansk a înregistrat următoarele rezultate: 1-2 cu Legia Varşovia, 4-1 cu Legionovia Legionowo, 4-1 cu Korona Kielce (prima ligă din Polonia), 3-2 cu Wisla Plock (prima ligă din Polonia), 5-3 cu Polesya (echipa din liga a doua ucraineană), şi 7-1 cu Hutnik Cracovia/Blonianka.

Faţă de Universitatea Craiova, care nu a ajuns nici măcar în play-off-ul cupelor europene, Zorya Lugansk are o mare experienţă în grupele cupelor europene, fiind prezenţă constantă în ultimii ani în grupele Europa League şi Conference League. Anul trecut, ucrainenii au fost în grupa de Conference League cu câştigătoarea ediţiei, AS Roma (0-3 şi 0-4), Bodo Glimt (1-1 şi 1-3) şi ŢSKA Sofia (2-0 şi 1-0). Cu 7 puncte, Zorya s-a clasat pe locul 3 în grupa de Conference League. Printre adversarii învinşi sau eliminaţi din cupele europene ale formaţiei Zorya Lugansk în ultimii ani se numără: Leicester, AEK Atena, Braga, Hertha Berlin, Athletic Bilbao, AEK Atena, Charleroi.

Universitatea Craiova a înştiinţat UEFA că locul de disputare al partidei retur cu formaţia ucraineană Zorya Lugansk, din turul 3 preliminar al Conference League, este stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie. Ora stabilită pentru duelul respectiv, programat pe 11 august, este 20.30, ora României.  Clubul condus de Mihai Rotaru a ajuns la o înţelegere cu firma care organizează festivalul Intencity şi care trebuia să preia stadionul pe 10 august, cu o zi înaintea meciului.

În schimb, dacă se va califica în play-off-ul Conference League, Universitatea Craiova nu va mai putea juca meciul decisiv de accedere în grupe pe arena din Bănie, meciurile din play-off fiind programate pe 18 şi 25 august. Deoarece pe stadionul „Ion Oblemenco” se va desfăşura festivalul Intencity, apoi va fi schimbată suprafaţa de joc, formaţia antrenată de Laszlo Balint se va muta pe arena din Severin pentru cel puţin trei meciuri din Superligă, cele cu CS Mioveni, FC Botoşani şi Farul Constanţa. Oficialii din Bănie speră totuşi ca derby-ul cu FCSB, programat pe 18 septembrie, să se joace pe „Ion Oblemenco”.