Universitatea Craiova – CFR Cluj 1-3
Au marcat: Nistor 10 / Vinicius 36, Boli 56, Deac 77 – pen.
Stadion: „Ion Oblemenco”
Universitatea Craiova: Pigliacelli 5 – Vlădoiu 6, Cosic 4, Acka 4, Vătăjelu 3 – Mateiu 4 – cpt. (75 Ivanov) 5, Nistor 7, Cicâldău 5 – Bărbuţ 4 (59 Ivan) 4, Koljic 6, Mihăilă 4 (75 Baiaram) 4. Antrenor: Cristiano Bergodi. Rezerve: L. Popescu – Mitran, Bălaşa, Qaka, Gustavo, Niţu.
CFR Cluj: Arlauskis 6 – Burcă 6, Vinicius 9, Boli 8, Camora – cpt. – Bordeianu 7 (84 Luis Aurelio), Joca (8 Chipciu) 7, Itu 7 (65 Costache) 6 – Deac 8, Omrani 7 (84 Pereira), Rondon 6 (65 Hoban) 7. Antrenor: Valeriu Bordeanu. Rezerve: I. Rus – Cestor, D. Ciobotariu, Petrila.
Arbitru: Ovidiu Haţegan 5. Asistenţi: Octavian Şovre, Vasile Marinescu. Rezervă: Radu Petrescu.
Observatori: Eduard Alexandru, Aron Huzu.
Cel mai ciudat campionat postbelic a avut parte de un final apoteotic. Cele două pretendente la coroană, în duel direct, în care egalul nu conta. Victoria Craiovei sau a CFR-ului, după 90 sau 120 de minute, ori la loteria de la 11 metri, decidea titlul. Fără recurs. Ca într-o finală de Cupă sau într-o Supercupă, laurii erau ai celor care convingeau tabela într-un meci, deşi echipele nu erau nici la egalitate de puncte, nici de meciuri jucate. S-a decis pe ultima sută de metri, la Bucureşti, într-o adunare care n-a ţinut cont decât că UEFA trebuie să-şi primească datele, nu că Universitatea avea şansa unui apel în caz de remiză.
În Craiova n-a mai fost miros de titlu de pe vremea lui Gică Craioveanu, venit şi el la meci în speranţa că ai săi vor aduce Băniei gloria supremă, după aproape 3 decenii. În schimb, CFR-ul aspira la a treia încoronare consecutivă, care n-ar mai lăsa-o pe UTA drept singura „campioană a provinciei”, CFR fiind cea mai laureată echipă a României în ultimul deceniu.
În Craiova n-a fost o zi oarecare cea în care s-a jucat cu titlul pe masă. Fanii olteni au redecorat Peluza Nord, încheind coregrafia în 4 acte cu mesajul-concluzie: „Aduceţi 5-ul în Bănie!”. Mihai Viteazul n-a mai avut doar barda în mână, în ziua în care oltenii lui se băteau la titlu, ci şi un steag alb-albastru, la statuia care tronează în centrul urbei căreia i-a fost Ban. Cicâldău şi compania au fost întâmpinaţi ca nişte campioni la sosirea la stadion de miile de fani, dar ştiau că nu va fi deloc facil să le îndeplinească arzătorul deziderat, în faţa unei echipe mult mai experimentate, care ştie să joace meciuri decisive.
Cristiano Bergodi, cu 6 victorii din 6 meciuri, deşi trebuia să joace 7 până la directa cu ardelenii, a rămas fidel strategiei care spune că la echipa câştigătoare nu se umblă, schimbând doar forţat de suspendarea lui Bancu, şi ea nedreaptă, ţinând cont că s-a sărit peste meciul cu Astra. Dan Petrescu, absent la meciul decisiv, a ales o formulă care a dat roade în meciurile importante, cu Omrani în stânga, lângă un alt vârf, de această dată Rondon. Djokovic era principala absenţă din formula „Bursucului”, omul cu golurile în meciurile decisive, urmaş al lui Cadu la acest capitol.
Jocul n-a avut ritm la start, cumva firesc, ţinând cont de miză. În aceste condiţii, golul a picat neaşteptat de repede. De departe, dintr-o execuţie magistrală, demnă de astfel de meciuri. Nistor a catapultat mingea din drop şi nici Arlauskis n-a avut antidot la execuţia pentru care s-au auzit aplauze din fiecare casă de oltean. Craiova s-a ghemuit apoi, speriată de avantajul luat prematur. CFR-ul a presat lent, dar sigur, încercând să speculeze fazele fixe, dar şi flancul stâng a oltenilor, unde Vătăjelu a fost nesigur. Dintr-o fază fixă, specialitatea casei, avea să vină şi egalarea. Cu un luft, Acka le-a servit un corner clujenilor, iar Vinicius, care-şi reglase tirul mai devreme, a pus capul ideal pentru 1-1. Meciul s-a dinamizat şi până la pauză, ambele echipe mai puteau puncta. Nistor a scăpat pe contraatac, l-a „luat la mână” pe Camora, dar din unghi n-a găsit colţul lung. Imediat, Vlădoiu a trecut pe lângă autogol, după nişte gafe în serie ale cuplului Mateiu-Vătăjelu. Bărbuţ a avut şi el şansa golului, după o cursă a impetuosului Vlădoiu, dar Vinicius a fost decisiv şi în apărare. Acelaşi Bărbuţ şi-a descoperit partea cu un driblig decisiv, dar Omrani s-a poticnit în faţa lui Pigliacelli.
Craiova a avut prea multe „mâini moarte”, faţă de experimentaţii ardeleni, care au ştiut să abordeze un astfel de meci şi nu le-au tremurat picioarele. De la vestiare, oaspeţii au ieşit şi mai decişi să păstreze titlul. Au alergat mult mai mult, de parcă nu ei jucaseră 2 meciuri în aceeaşi săptămână, în timp ce craiovenii au părut „virusaţi”, extenuaţi, fără vlagă, dar şi fără o strategie viabilă. Clujenii au păstrat iniţiativa, i-au ţinut pe olteni în propria jumătate, ştiind că le va veni şansa golului, pe naivităţile defensivei lui Bergodi. Şi la o astfel de slăbiciune, Boli a marcat cu capul, de lângă stoperii „paralizaţi” ai Universităţii. Cu avantaj pe tabelă, CFR-ului i-a fost şi mai uşor să gestioneze meciul. Şi a dat lovitura decisivă din penalty, închizând povestea titlului cu un sfert de oră înainte de final. Deac a fost impecabil de la punctul cu var, după penalty-ul scos de omul meciului, Vinicius, şi o altă prostie a lui Cosic. S-au mai bifat ultimele minute, dar CFR-ul era campioană de ceva timp. Cam de când a ieşit mai determinată de la vestiare, Craiova nearătând nici pe departe ca o echipă care aşteaptă un titlu de o veşnicie.
