Ryanair: Un miliard de pasageri

0
431

Ieri, compania Ryanair a lansat ultimele sale îmbunătăţiri din cadrul programului său “Always Getting Better” Anul 4, care include recunoaşterea vocală Alexa – ce permite clienţilor să caute zboruri, hoteluri şi informaţii despre zboruri pe pagina web Ryanair.com. De asemenea, Ryanair a sărbătorit transportarea pasagerului cu numărul 1 miliard, de la prima sa decolare din Waterford către Londra Gatwick, în iulie 1985. Tot ieri, a publicat statistica privind traficul de pasageri înregistrat luna trecută.

ryanairRyanair a mai anunţat că Zodiac a fost aleasă pentru livrarea noilor scaune slimline pe aeronavele sale Boeing 737 MAX “Gamechanger”, care vor veni în primăvara anului 2019, şi care vor beneficia de mai mult spaţiu (mai mult spaţiu pentru picioare şi compartimentul pentru bagaje de deasupra scaunelor), datorită reproiectării aeronavei de către Boeing, prin eliminarea bucătăriei din spate şi reamenajarea celor două toalete în acest spaţiu. Această nouă reproiectare, combinată cu noile scaune Zodiac slimline, vor permite amplasarea a 8 locuri suplimentare per aeronavă (197 vs 189), iar clienţii Ryanair se vor bucura de un spaţiu dintre scaune de 31” lărgit – mai mult spaţiu pentru picioare decât la scaunele economice ale British Airways şi Lufthansa.

„Always Getting Better”

ryanair2Aceste iniţiative din cadrul programului “AGB” – Anul 4, sunt ultimii paşi realizaţi de Ryanair în cursa devenirii un “Amazon al Călătoriilor” şi succede testelor pentru zborurile de conexiune în Roma şi Milano, zborurilor de lung curier ale Air Europa via Madrid disponibile la vânzare, un parteneriat exclusiv cu Reţeaua Studenţilor Erasmus, integrarea Apple Pay pentru 6 pieţe iniţiale, dezvoltarea portalului Ryanair Rooms – şi multe altele care vor urma.

„Vă mulţumim de un miliard de ori”

De asemenea, Ryanair a sărbătorit transportarea pasagerului cu numărul 1 miliard, de la prima sa decolare din Waterford către Londra Gatwick, în iulie 1985.  Compania a lansat totodată promoţia masivă “Vă mulţumim de un miliard de ori” pentru a marca transportarea clientului cu numărul 1 miliard şi a oferit 20% reducere la 1 milion de locuri din întreaga reţea europeană, pentru călătorii în perioada 13 noiembrie – 15 decembrie, asigurându-le economii şi mai mari clienţilor săi.  Rezervările s-au făcut până la miezul nopţii de ieri. Compania irlandezî a publicat  ieri şi  statistica privind traficul de pasageri înregistrat în luna iulie, după cum urmează: traficul a crescut cu 11% până la 12.6 milioane de clienţi ; gradul de ocupare a crescut cu 1% până la 97%  şi traficul anual până în iulie a crescut cu 13% până la 125.1 de milioane de clienţi.

***

ryanair1Kenny Jacobs, Chief Marketing Officer, Ryanair, a declarat: «Iulie a fost o lună record pentru Ryanair, iar noi am devenit prima companie aeriană europeană ce a transportat peste 12 milioane de clienţi într-o singură lună, cu traficul în creştere cu 11% până la 12.6 milioane de consumatori, în iulie. Gradul nostru de ocupare s-a mărit cu 1% până la 97%, pe baza tarifelor noastre reduse, dar şi a programului de succes „Always Getting Better”. Am sărbătorit şi transportarea clientului cu numărul 1 miliard, de la primul nostru zbor în 1985 şi astfel am devenit prima companie aeriană din UE care transport 1 miliard de pasageri. Pentru a marca acest eveniment, lansăm promoţia „Vă mulţumim de 1 miliard de ori”, cu tarife reduse la mai mult de 1 milion de locuri din întreaga reţea europeană pentru călătorii în noiembrie şi decembrie. Clienţii care vor să profite de aceste tarife speciale, pentru a-şi rezerva următoare vacanţă la preţ redus, trebuie să viziteze Ryanair.com sau aplicaţia pe mobil, acum».