SUA: John Kerry, în tuneu în Orientul Mijlociu

0
389

Secretarul american de stat, John Kerry, a sosit, sâmbătă, 1 august, la Cairo, prima etapă a unui turneu în Orientul Mijlociu, care va dura până la 8 august, fără a cuprinde şi Israelul, aliantul indefectibil al SUA. Motivul? Opoziţia Tel Aviv-ului la compromisul pe „dosarul iranian” nuclear, semnat cu Teheranul, la 14 iulie a.c. Duminică, John Kerry, care aşteaptă relansarea parteneriatului SUA – Egipt, s-a întâlnit cu omologul său, Samen Sukri, pentru un dialog strategic, între doi aliaţi cu relaţii tumultoase. SUA a ridicat, la sfârşitul lunii martie, sistarea asistenţei militare către Egipt (1,3 miliarde de dolari pe an), dar continuă să denunţe teribilele represiuni ale preşedintelui Abdel Fattah al-Sisi contra partizanilor predecesorului său, islamistul Mohamed Morsi, înlăturat în 2013. Dialogul, primul după 2009, survine în momentul în care Washingtonul a anunţart livrarea, până la sfârşitul săptămânii, către Cairo, a opt avioane F16, în cadrul luptei Egiptului contra grupării jihadiste din Sinai. Washingtonul şi-a manifestat însă îngrijorarea prin Tom Malinowski, unul din adjuncţii lui John Kerry, pe nerespectarea libertăţilor şi drepturilor omului. Un tribunal egiptean a amânat. Până la 29 august, verdictul în procesul celor trei jurnalişti – un australian, un canadian şi unn egiptean – de la Al Jazeera, învinuiţi a fi implicaţi în „activităţi teroriste”. John Kerry a spus că „acordul de la Viena conferă Egiptului şi ţărilor din regiune un plus de securitate, cum nu au avut vreodată”. Astăzi, secretarul de stat, John Kerry, se va afla la Doha, pentru întâlnirea cu omologii săi din statele membre în Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) – Arabia Saudită, Oman, Kuweit, Bahrein, Emiratele Arabe Unite şi Qatar. Statele sunnite din Golf sunt îngrijorate de ambiţiile regionale ale Republicii islamice şiite iraniene, deşi, într-o declaraţie televizată, preşedintele iranian, Hassam Rohani, a menţionat că acordul nuclear crează un nou climat pentru reglarea conflictelor din Yemen şi Siria. La Doha, este prevăzută o întâlnire tripartită, între John Kerry, Serghei Lavrov şi Albdel al Jubeir pe conflictul sirian. Secretarul american de stat se va mai deplasa în Singapore, Malayesia şi Vietnam.